Apostolul Toma este un simbol al căutării curate: Mitropolitul Nifon

„Mărturia Sf. Ap. Toma este un răspuns pentru toți scepticii, cârcotașii sau puțin credincioșii tuturor timpurilor. El este un simbol al căutării curate și drepte, al pelerinului aflat în permanență în căutarea adevărului”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon în predica rostită duminică în catedrala din Târgovişte.

Arhiepiscopul Târgoviştei a explicat că Sfântul Apostol Toma este numit, adesea, în mod eronat „Toma necredinciosul” , fiindcă el este un exemplu de credință, de curaj și de cercetare a lucrurilor minunate făcute de Domnul pentru noi.

„Nu din necredință s-a îndoit, ci pentru a mărturisi adevărul morții și al Învierii Domnului. Apoi, de aceea, în Creștinism, știința este considerată ca venind de la Dumnezeu pentru a ne susține credința și pentru a putea cunoaște mai bine creația Lui, a precizat ierarhul.

În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit un diacon pe seama Parohiei Viforâta, Protoieria Pucioasa, şi un preot pe seama Parohiei Chirca, Protoieria Găești.

Sfântul Apostol Toma

Sfântul Apostol Toma s-a născut în localitatea Paneada (numită şi Cezareea lui Filip), din Galileea. Numele de Toma, în limba aramaică, înseamnă geamăn, ca şi cel de Didymos în greacă, fiindu-i adăugat pe lângă numele său de Iuda, primit la tăierea împrejur.

Îndoiala lui Toma

Evanghelia vorbeşte de îndoiala lui Toma care nu a crezut că Domnul a înviat din morţi cu trupul, după ce toţi ceilalţi Apostoli i-au spus că L-au văzut şi au vorbit cu El. Toma, nefiind de faţă în momentul respectiv, le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

Dar, din rânduiala lui Dumnezeu, îndoiala aceasta a lui Toma a dus la sporirea credinţei în Învierea lui Hristos. Într-adevăr, după opt zile, ucenicii fiind adunaţi în acelaşi loc şi fiind şi Toma cu ei, S-a arătat iarăşi Domnul înviat şi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27).

Martir pentru Hristos

Sfântul Apostol Toma a propovăduit evanghelia în India, unde a primit moarte martirică în anul 70.

Capul Sfântului Toma se află în Mănăstirea ortodoxă din insula Patmos (Grecia), iar alte părţi din moaştele sale se păstrează în oraşul Ortona din Italia. În Biserica Ortodoxă pomenirea sa se face la 6 octombrie şi în prima duminică după Paşti.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviştei

Citeşte şi: PS Varlaam despre Sf. Toma: Un ucenic zelos. A vrut să verifice Trupul Înviat în numele nostru, al tuturor

Comentarii Facebook


Știri recente