Doamna Stela, o rezidentă a căminului de bătrâne de la Mănăstirea Christiana din Capitală, a depănat amintiri pentru Basilica.ro cu numai câteva zile înainte să împlinească 87 de ani.
Mulți copii s-au născut datorită ei – nu doar pentru că a fost moașă și asista mamele la naștere, ci și pentru că pe multe femei aflate în cumpănă le-a convins să-și păstreze copiii nenăscuți.
A fost căsătorită, dar nu a putut avea copii din cauza unui defect congenital. Poate de aceea, dar și pentru că era foarte credincioasă, le-a îndemnat pe femeile presate să avorteze să nu facă aceasta, ci să-și păstreze copiii: „Dumnezeu știe cât să-ți dea și ce să-ți dea”, le spunea tuturor.
Asistent medical în Bărăgan
A terminat ca șefă de promoție Școala de Asistenți Sanitari din Capitală, dar a fost obligată să meargă unde a repartizat-o Partidul Comunist Român: într-un sat din Câmpia Bărăganului, unde strica mai multe perechi de cizme de cauciuc pe an. Nu cunoștea pe nimeni, ieșea doar la biserică duminica.
„Doamne, Maica Domului, o pustietate! Iar în Bărăgan iernile sunt curat rusești, frigul de pe lume. Comuna se numea Gheorghe Lazăr. De sus văzută, era un careu perfect de 10 străzi orizontale și 10 perpendiculare. Nu te rătăceai niciodată. De exemplu, ți se spunea: «Vino pe strada 7 la numărul 5». Cu trei trenuri ajungeam de la București.”
„Ceas de mână n-aveam, ceas de masă n-aveam. Când venea să ciocănească cineva la poartă, mă îmbrăcam și plecam. Dumnezeu de sus m-a păzit, pentru că nu știam unde mă duc, că e băiat, că e babă, că e moș, că e nu știu ce, eu mă duceam”, continuă doamna Stela, o povestitoare înnăscută.
„Casa de nașteri am găsit-o încuiată, că moașa era în pușcărie. Măi, n-am îndrăznit să întreb pe nimeni de ce e moașa în pușcărie? Dar m-am gândit: Dacă-i murea un copil nou-născut sau doi, nu intra în pușcărie. Dacă ar fi murit mama s-ar fi auzit asta. Însemna că a murit o femeie din avort și de aceea nu se vorbea despre aceasta.”
„Ce-am pățit numai Dumnezeu de sus știe, dar și El m-a păzit pe mine”, spune doamna Stela. „Se făcea colectivizare și nu s-a dat grâul. N-am gustat fir de pâine în aproape șapte luni de zile, pentru că nu era. N-avea nimeni. Mămăligi și mămăligi… Mai fugeam la Casa de Nașteri și mâncam marmelada refuzată de lăuze.”
„Să fii un exemplu!”
Deși era literalmente muritoare de foame cu salariul de moașă debutantă în plin comunism în Câmpia Bărăganului, s-a străduit să-și facă treaba cât a putut de bine. „Tata nu mi-a spus nimic la plecare, decât: «Să fii un exemplu». Atât.”
Odată, o femeie din sat a făcut mastită de lactație, cu un abces atât de mare, încât îi punea viața în pericol. „41.3 avea temperatura. Dacă nu făceam nimic, murea”, își amintește doamna Stela.
„Era miezul iernii, în ianuarie, era zăpadă. Mi-au înghețat nările pe drum. Am găsit-o în pat, cu frisoane, deși purta cojocel pe sub plapumă.” Mirosul de infecție din cameră era insuportabil. Doamna Stela știa că trebuia să dreneze imediat puroiul din sân.
„Nu numai că nu făcusem, dar nici nu mai văzusem vreodată cum se face. Tot ce făceam era numai în capul meu. Și cu ce instrumente credeți că m-am dus să fac operația? Cu lamă de ras și cu foarfeca de tăiat burice, că n-aveam altceva.”
Dumnezeu a întărit-o, iar ea a tăiat cu atâta grijă, încât nu distrus niciunul din canalele pe care vine laptele. A clătit apoi cu apă oxigenată și a început tratamentul cu penicilină intravenos. „Penicilină intravenos nu se făcea nici în București la vremea aceea. Și așa am salvat-o. S-a vindecat linie!”
Ulterior, a trebuit să plătească penicilina din propriul buzunar, pentru că nu o învățase nimeni cum să o scoată din gestiune. „Așa de prostănacă eram!” râde doamna Stela. „Dar lasă, că n-are nimic. Uite, eu am făcut-o pentru un bine, nu pentru un rău.”
Altădată, i-a făcut unei lăuze injecții pentru lactație. Îi promisese soțului ei că o va ajuta după nașterea celui de al doilea copil. „Eu ziceam din prostie. Auzisem la un doctor mare care a citit în revistă, dar nu știam pe cineva care să le fi folosit în acest scop. Dar i le-am făcut și m-am minunat și eu că au funcționat”, își amintește doamna Stela.
Mai târziu a aflat că soția medicului din comuna vecină se mira că nu mai ajungeau la ei cazuri din Gheorghe Lazăr, satul în care era repartizată doamna Stela.
Într-o zi, tatăl doamnei Stela a venit în Bărăgan. A intrat în casa unde locuia ea în gazdă, a rugat-o să iasă din casă sub un pretext oarecare, și a întrebat gazda: „Cum se comportă fata asta a mea pe aici?”
„Domnule, cum ai crescut fata asta nu știu, dar e un exemplu în comuna asta!” i s-a răspuns. Doamna Stela, care a auzit de afară, nu și-a putut reține un zâmbet: împlinise cuvântul spus de tatăl ei la plecare.
Singurul avort la care a asistat: „Am plâns!”
În noiembrie 1966, imediat după decretul de restricționare a avortului, doamna Stela a început lucrul la o maternitate din Capitală. Se prevedeau mai multe nașteri începând din acel an, deoarece se introduseseră reguli mai stricte pentru accesul la procedura de avort, astfel că urma să fie nevoie de moașe.
Prima zi a doamnei Stela ca moașă a decurs altfel decât se aștepta: „Auzeam țipete din Sala de nașteri, dar stăteam așa la ușă. Și-mi zice cineva: «Intră în cabinetul ăsta, că are nevoie doctorul». Nu știam ce face doctorul acolo. Făcea un chiuretaj, deși venise Decretul. Doctorul îmi spune: «Pune-ți o mănușă pe stânga și ține aici!»”
„Cât a fost chiuretajul ăla, știind ce vine pe mâna mea, resturile din omul ăla de acolo, am plâns. Și mă întreabă: «Dar de ce plângi?» «Pentru că nu suport avortul. Eu mi-am dorit un copil, pe care nu-l am, și nu le suport. Eu vă spun un lucru: Azi am venit în spitalul ăsta, astăzi plec!» Atunci toți au zis repede: «Nu, nu, nu!»
Activitatea într-o maternitate comunistă
„Aveam nopți grele de tot. Puteam avea și 30 de nașteri într-o noapte. Eu moșeam șapte-opt. Dar, dacă o colegă avea un ghinion, ceilalți preluam îndatoririle ei. Au fost nopți când am slăbit trei kilograme în 12 ore. Eram lac de apă și n-aveam timp să ne mâncăm nici pachetul de acasă”, își amintește doamna Stela.
„Bogdaproste că mie nu prea mi-au murit femei pe masa de naștere sau după! Au murit multe femei în toată lumea în somn. Adormeau de oboseală și vasele erau deschise și mureau în somn de hemoragie. Trebuia să fii acolo.”
„Dacă moșeam la sfârșit de tură în tura a doua și ajungeam acasă la unu noaptea, nu mă culcam până nu sunam din nou să o întreb pe infirmieră dacă ultima pe care am moșit-o mai trăiește!”
O procedură mai grea decât nașterea
„Nimeni nu s-a putut de lipi de mine cu avorturi, deși mi se ofereau și bani. Venise la mine o femeie cu un cec de 5000 – erau bani! Cum era, domnule, să omori omul ăla?” exclamă doamna Stela.
„Iar o femeie poate muri și ea din avort. De multe ori, procedura e mai grea decât la o naștere. Chiar și pe soră-mea am dat-o afară când a venit să-mi propună «să o ajut» cu așa ceva.”
„Venisem în București și mă măritasem și știa lumea că eram asistentă la spital. O vecină era gravidă și soțul voia s-o lase, dar el voia mai întâi să scape de copil. Soacra ei zice: «Uite, du-te la doamna Stela, te duci la spital – că se făcea cu 30 lei așa era. Vine la mine… «Măi, dar tu chiar vrei să faci avort?» o întreb eu.”
„«Eu nu vreau, dar mă presează». «Atunci facem altfel», i-am spus. «Îți fac o rețetă de vitamine, ți le fac injecții. Era slăbuță. Spunem că a zis doctorul că ești slabă și o să mori pe masa aia. Să termini tratamentul întâi». Și știam că, după ce termină tratamentul, nu mai putea face, că trecea sarcina de trei luni”, povestește doamna Stela.
„Așa a făcut băiatul, pe M. De tatăl lui s-a despărțit, dar s-a îndrăgostit de ea și de copilul ei un șofer care avea apartament de trei camere pe Teiul Doamnei și a luat-o de nevastă. Totul minunat, dar, după un timp, mă trezesc cu ea la spital că a rămas din nou gravidă și că soțul nu mai vrea. El zicea că le ajunge că-l au pe M., chiar dacă nu era al lui.”
„«Măi, zic, tu așa mă cunoști pe mine, că mă țin de astea? Te duci îndărăt, te rogi la Dumnezeu tare de tot – uite, am să mă rog și eu – că El face cum trebuie. Ține-ți sarcina. Tu nu mă mai deranjezi pe mine decât când oi veni să te moșesc.» Și așa a fost. A trecut peste hop, a ținut sarcina și m-am trezit cu ea la spital pe la două noaptea, ca să nască.”
„Lasă-l și pe acesta. Și a ieșit cel mai bun dintre copii”
„Sau veneau femei care aveau avorturi «terapeutice» aprobate prin comisie. De o Sfântă Mărie, când era și sâmbătă, zi de pomenire a morților, eram de serviciu. Și când le văd venite la chiuretaj, îi spun uneia: «Măi, tu știi ce zi e astăzi? E Adormirea Maicii Domnului!» Femeia a plecat capul”, povestește doamna Stela.
„Chiar atunci vine doctorul de serviciu și zice: «Da. Am vrut să mă duc și eu la mama la mormânt, să-i aprind o lumânare. Păi pot? Că trebuie să fac întreruperi de sarcină». Atunci una dintre femeile care așteptau a început să plângă: «Și pe tata îl chema Marin. Doamnă, știți ceva? Rupeți foaia, ștergeți-mă de acolo, că eu am plecat acasă, nu mai fac avort».”
„Ai văzut ce reușită?” râde doamna Stela. „Mi-a plăcut grozav. Dă, Doamne, să fi ieșit copilul acela a-ntâia de tot!”
„La fel a fost cu niște prieteni dragi ai mei. Aveau doi copii, un băiat și o fată, dar n-aveau casă. Ea voia să facă avort. Era prin 1988. Dar soțul zice: «Măi, femeie, tu vezi ce vremuri trăim? Avem doi copii, Doamne ferește să se întâmple cine știe ce. Mai lasă-l și pe acesta».”
„Și a ieșit cel mai bun dintre copiii lor! Așa aș vrea să se fi întâmplat cu toți copiii care s-au născut după ce le-am sfătuit pe mamele lor să facă ce trebuie! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ținut tare, ca să fac ce este bine. Și uite, acum, cel mai mare sprijin al meu este un copil moșit de mine!”
Foto credit: Basilica.ro (foto deschidere articol)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
