Stavrofora Marina, stareța Mânăstirii Teodoreni din Suceava, își amintește cum, în căutările sale duhovnicești, Dumnezeu i-a scos-o în cale pe maica Teodora, cunoscută mai târziu ca Sf. Cuv. Elisabeta (29 iulie 1970 – 5 iunie 2014), pustnică în Rarău. Deși la început s-a simțit nevrednică să așterne rândurile despre cea mai contemporană cu noi sfântă ortodoxă, maica Marina a primit un semn:
„Venirea Maicii a fost un semn de la Dumnezeu și nu o înșelare, de fapt, Sfânta Cuvioasă Elisabeta a vrut să scriu acestea”.
„M-a privit și a dispărut…”
Stavrofora Marina s-a simțit neputincioasă să scrie despre Sf. Elisabeta și a căutat un semn divin, pe care l-a primit sub forma unei viziuni în care Maica i-a apărut și apoi a dispărut. Hotărâtă să nu se lase înșelată, a cerut îndrumare Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, luând decizia să asculte primul cuvânt ca semn că scrierea este voia lui Dumnezeu.
„Mă simt îndatorată să menționez și faptul că nu puteam să scriu nimic despre dânsa, două săptămâni chinuindu-mă și gândindu-mă ce să fac, simțindu-mă nevrednică de a spune ceva și rugându-mă Sfintei să-mi arate un semn. Astfel că într-o noapte, deschizând ochii și uitându-mă spre ușă, am zărit-o în chilie, în dreptul ușii: m-a privit aspru și a dispărut”, a relatat maica Marina.
„Atunci m-am hotărât că trebuie să merg la Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, să îi spun gândurile mele și nelămurirea mea în a scrie sau nu ceva despre Maica. Am vrut să nu fie o înșelare de la diavolul și m-am rugat Sfintei ca Dumnezeu să-mi dea răspunsul prin gura Înaltpreasfințitului”.
„În mintea mea îmi spuneam că primul cuvânt pe care îl va rosti, îl voi îndeplini și voi avea certitudinea că venirea Maicii a fost un semn de la Dumnezeu și nu o înșelare, că, de fapt, Sfânta Cuvioasă Elisabeta a vrut să scriu”, a conchis stavrofora Marina Andreica.
Daruri de la Sf. Elisabeta
Pagina cu amintiri consemnată de stavrofora Marina Andreica, stareța Mânăstirii Teodoreni, din Suceava, se deschide în memoria unor chipuri duhovnicești care i-au dăruit povețe în urmarea căii unei vieți sfinte.
Deși trăise deja lângă maicile de la Mănăstirea Dragomirna, stavrofora Marina mergea periodic la Mănăstirea Pojorâta, unde îi asculta cu admirație pe părinții cu viață sfântă, Visarion Breabăn (Ieroschimonahul Varsanufie) și Iacob Bârsan. Aceștia îi vorbeau despre tainele Giumalăului și despre viața pustnicilor.
După moartea părintelui Varsanufie, care avusese grijă de maica Teodora, această responsabilitate a fost preluată de părintele Varlaam. Știind că maica Teodora dorea să primească Schima Mare, el i-a cerut savroforei Marina să brodeze două schime.
În semn de recunoștință, maica Teodora i-a trimis acesteia o dulamă și o vestă purtate de ea, considerate binecuvântări, însoțite de mireasmă deosebită, pe care maica a perceput-o ca semn al sfințeniei.
„Știam că e sfântă…”
În anul 2004, stavrofora Marina nu a putut merge în pustie la Sf. Cuvioasă Elisabeta din cauza stării precare de sănătate. Cu durere, dar și cu nădejde, a rămas aproape de sfântă prin rugăciune și prin sora ei de călugărie, care a stat un an alături de Cuvioasa.
„În anul 2004, sora mea de călugărie a plecat în pustie la Maica pentru un an de zile să o ajute, Măicuța fiind bolnavă. Cu dor și drag mă rugam pentru sora mea să o ajute Dumnezeu, să reziste cât mai mult lângă Maica, dar totodată simțindu-mă nevrednică pentru că nu am putut să onorez invitația Maicii care mi-a făcut-o să merg și eu la dânsa”, a scris stavrofora Marina.
„Știam că Maica e sfântă, o simțeam prezentă în viața mea ca pe un odor de mare preț și aveam nădejde că atunci când sora mea va veni de la pustie mă va învăța și pe mine tot ce a învațat de la Maica Elisabeta. Nici acum nu pot să uit vocea sa blândă când mi-a spus că dacă nu pot să merg la ea, nu va fi supărată pe mine. Cu inima frântă am refuzat-o pentru că eram și eu bolnavă”.
M-a vindecat Sf. Elisabeta
Stavrofora Marina, din cauza problemelor de sănătate care o împiedicau să mai îndeplinească ascultările zilnice din mănăstire, a plecat la Iași pentru tratament, conștientă că, dacă nu ar fi făcut acest pas, viața i-ar fi fost pusă în pericol.
„Cu rugăciunile Maicii Elisabeta mi-a fost descoperită boala printr-o doctoriță binecuvântată, și cu tratament și regim strict am fost stabilizată. Într-un cuvânt, 90% m-a vindecat Sfânta Elisabeta. Cât timp am stat în Iași, în mijlocul orașului mângâierea și duhul blând al Sfintei Maici m-au însoțit pretutindeni”, a subliniat maica stareță Marina.
O sfântă a neamului românesc
În ziua de 5 iunie 2014, când Maica Elisabeta a trecut la Domnul, stavrofora Marina se întorsese de la facultate și se odihnea, rememorând activitățile din ziua respectivă. A simțit brusc o prezență puternică lângă ea, pe care a recunoscut-o ca fiind a Cuvioasei, deși nu știa încă despre plecarea la cele veșnice a acesteia. S-a rugat în genunchi, iar câteva minute mai târziu a primit un telefon prin care a aflat vestea adormirii Maicii Elisabeta.
„Asta cred eu despre Sfânta Cuvioasă Elisabeta, anume că vindeca bolile sufletești și trupești, alunga duhurile chiar și cu hainele ei, sfințea pământul pe unde trecea. O fire slabă și bolnăvicioasă a învins iadul și patimile lumii acesteia”, a adăugat stavrofora Marina.
„Acea fire de femeie cu smerenia și ascultarea ei desăvârșită i-a învins pe vrăjmașii văzuți și pe cei nevăzuți, a devenit vindecătoare pentru unii și rugătoare pentru noi toți. Sfânta se arată oamenilor care au iubit-o cu adevărat, îi ajută să își îndrepte viața și îi povățuiește pe calea mântuirii”.
Sf. Cuvioasă Elisabeta
Schimonahia Elisabeta s-a născut lîn 7 iulie 1970, în comuna Sulița, județul Suceava, într-o familie modestă. La vârsta de 15 ani, în anul 1985, a intrat ca soră într-o mănăstire din apropierea Bucureștiului, unde, după trei ani de viețuire monahală, a fost tunsă în monahism, primind numele de Teodora.
În anul 2000, s-a îmbolnăvit de cancer. A ales să nu se opereze, ci să-și încredințeze viața în mâinile lui Hristos. În același an, a plecat la Ierusalim, unde a petrecut trei ani în apropierea Sfântului Mormânt, trăind o experiență duhovnicească profundă, aproape de moarte clinică.
La întoarcerea în România, cu binecuvântarea duhovnicului, s-a retras în munții Giumalău (Rarău), unde a început viața aspră a pustniciei – un drum ascetic al rugăciunii și tăcerii.
În anul 2007, a fost tunsă în Marea Schimă, primind numele de Schimonahia Elisabeta. A trecut la Domnul în dimineața zilei de 6 iunie 2014, la vârsta de doar 44 de ani, după o grea suferință trupească, închinându-și întreaga viață lui Dumnezeu.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în data de 1 iulie 2025, canonizarea a 16 sfinți printre care și schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
