Alexandra Nadane: „În pandemie, avortul continuă să distrugă copii nevinovați și să frângă inimile multor mame și tați”

Alexandra Nadane, coordonatoarea Centrului de sprijin în criza de sarcină Sf. Împărăteasă Elena, a făcut miercuri un raport de activitate pentru primele luni de funcționare, a prezentat activitățile planificate în viitor și a lansat campania de donare prin SMS. Avortul continuă și în pandemie să distrugă copii nenăscuți, a avertizat ea.

În primele două luni de funcționare, la Centrul Sf. Împărăteasă Elena din București au solicitat sprijin femei în criză de sarcină, femei însărcinate care au profesii cu grad ridicat al riscului de infectare cu virusul SARS-Cov-2 și caută consiliere, dar și mame care au născut și au nevoie de produse pentru îngrijirea bebelușului.

Un caz mai special a fost al părinților unei fetițe nenăscute diagnosticată cu sindrom Down. Aveau medicul la o maternitate care a devenit spital Covid-19, astfel că au fost nevoiți să-l schimbe. Cel la care au mers ulterior nu le-a oferit un sentiment de siguranță.

Consilierii de la Centrul Sf. Elena i-au direcționat către un medic pro-viață și, cu ajutorul lui Dumnezeu, fetița lor, Anastasia, s-a născut sănătoasă.„Atât ea, cât și mama ei sunt în siguranță, iar noi suntem recunoscători celor care și-au deschis inima să le sprijine”, a precizat Alexandra Nadane.

Setează o donație lunară de 2 euro prin SMS

Alexandra Nadane a atras atenția că „sprijinul este vital, pentru că, în această pandemie, avortul continuă să distrugă copiii nevinovați și să frângă inimile multor mame și tați”.

De aceea, centrul a lansat campania „Fii unul din cei 250!”: dacă 250 de persoane își setează să doneze lunar 2 euro prin SMS pentru activitățile centrului, se va asigura o sumă lunară predictibilă, care să contribuie la sprijinirea femeilor în criză de sarcină, pregătindu-le pentru nașterea copilului și pentru un start bun în viața de mamă.

1. Trimite SMS cu textul DOI la 8845.
2. Vei primi un mesaj în care se va solicita confirmarea pentru donația lunară de 2 euro.
3. Răspunde la mesaj cu textul DOI DA.
4. Donația lunară se dezactivează trimițând SMS cu textul DOI STOP la 8845.

Sprijin online și offline

Consilierii sunt pregătiți să primească la sediu, cu respectarea normelor de protecție sanitară, și persoanele care vor să ceară ajutorul. Adresa centrului este:

Centrul de consiliere și informare „Sf. Împărăteasă Elena”
Bd. Basarabia nr. 28A
București

Centrul are planificate și soluții de sprijin sprijin online. În luna noiembrie va fi lansat un grup de sprijin și vor avea loc mai multe ateliere de informare și educare, astfel:


Centrul Sf. Împărăteasă Elena a fost inaugurat în data de 16 august de Asociația pentru Sprijinirea Femeii Însărcinate și a Familiei în urma campaniei de strângere de fonduri „Redăm speranța pentru amândoi”, campanie pentru care a donat și Părintele Patriarh Daniel.

Noul centru a fost înființat după ce capacitatea primului centru al organizației, „Sf. Alexandra Împărăteasa”, a fost depășită de numărul mare de cereri de ajutor din starea de urgență.

Alexandra Nadane este Director Executiv al Asociației pentru Sprijinirea Femeii Însărcinate și a Familiei și coordonatoarea Centrului de Consiliere și Informare Sf. Împărăteasă Elena.

Vezi și:

Foto credit: Centrul Sf. Elena Împărăteasa

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…