Alba Iulia: Arhiepiscopul Irineu a sfințit capela căminului pentru persoane vârstnice  

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a sfințit joi capela căminului pentru persoane vârstnice din oraș. Lăcașul de cult este ocrotit de Sfântul Vasile cel Mare.

După sfințire, Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite, iar la final a îndemnat persoanele vârstnice să aibă nădejde în Dumnezeu.

„Pe toate persoanele vârstnice din acest aşezământ social vă îndemn să aveţi încredere în iubirea Mântuitorului Hristos, Cel Care a promis: «Eu sunt aici. Nu vă temeţi!». El v-a stat alături până acum în toate clipele vieţii pământeşti și vă va sta alături până în clipa plecării acasă, adică a intrării în viaţa veşnică şi neîmbătrânitoare”.

„La vremea bătrâneţii, neputinţa, boala, singurătatea şi suferinţa sunt micile jertfe, ale căror urmări sunt binefăcătoare fraţilor noştri din lumea aceasta şi din lumea de dincolo. Mulţumiţi Creatorului pentru vârsta anilor cărunţi când puteţi ajuta tăcut pe alţii şi puteţi dobândi prinos de lumină şi bucurie veşnică”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.

Preotul slujitor la capela căminului, părintele Daniel Turc, a fost hirotesit iconom stavrofor pentru activitatea sa pastorală vastă.

Gabriel Pleșa, primarul orașului Alba Iulia, a primit „Diplomă de aleasă cinstire” din partea Arhiepiscopului Irineu pentru ajutorul oferit la înfrumusețarea lăcașului de cult. De asemenea, Ana-Maria Bleanț, directorul căminului pentru persoane vârstnice, și mai mulți binefăcători au primit diplome de vrednicie.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente