Alături de semeni în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Cu îndemnul și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, sub coordonarea Sectorului social-filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și prin implicarea preotului Mădălin Pătraşcu, parohul Bisericii Drăguţeşti, în perioada sărbătorilor de iarnă s-au desfăşurat mai multe acţiuni social-filantropice ce au vizat diverse categorii de persoane nevoiaşe ale parohiei, informează eparhiaargesului.ro.

În zilele de 20 şi 21 decembrie, au fost împărţite pachete cu alimente și fructe, familiilor cu mulţi copii, precum și calendare şi iconiţe. În ziua de 23 decembrie au fost oferite haine persoanelor nevoiaşe ale parohiei, haine ce au venit prin implicarea Părintelui Consilier Robert Nicolae coordonatorul Sectorului social-filantropic şi de Misiune.

În ziua sărbătorii Naşterii Domnului, un număr de 40 de pachete cu dulciuri, sucuri şi fructe au fost împărţite copiilor, care au participat la slujbă şi care au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului.

În ajunul Botezului Domnului atenţia s-a îndreptat către bătrânii singuri, cărora li s-au dăruit pachete cu alimente şi fructe.

Grija pentru cei nevoiaşi trebuie să fie permanentă, drept pentru care asemenea acţiuni vor continua în Parohia Drăguţeşti.

Comentarii Facebook


Știri recente