„Ajută la nevoie!”: 65 de familii așteaptă sprijinul tău

Începutul anului școlar este o mare provocare pentru familiile cu posibilități materiale reduse. De aceea, două asociații bucureștene pregătesc pachete cu alimente neperisabile și produse igienico-sanitare pentru 65 de familii.

„Ajută la nevoie” este numele campaniei organizate pentru a patra oară de Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor” împreună cu ASCOR București. Aceasta se desfășoară în perioada 16 septembrie – 15 octombrie 2021.

Cum poți ajuta

Este nevoie de alimente neperisabile (făină, mălai, orez, ulei, zahăr, conserve, compoturi, pește, etc), produse igienice (săpun, șampon, pastă de dinți, detergent, soluții de curățare), dar și bani.

Produsele pot fi depuse la sediul ASCOR, până pe 15 octombrie, la adresa: Str. Doamnei, nr. 18, Sector 3, București. Persoană de contact: Andrei – 0770 165 694.

Iar pentru donații în bani, se poate folosi contul Asociației Sfântul Hristofor, deschis la BCR, Sucursala Unirea:

CONT: RO40 RNCB 0082 1466 5815 0001
Titular: Asociația Sf. Hristofor
Detalii de plată: „Ajut la nevoie!”

Puteți face și donații online pe Bursa Binelui, platformă care nu percepe comision.

Sursă foto: Facebook / Asociația pentru Copii și Bătrâni Sfântul Hristofor

Comentarii Facebook


Știri recente