Aeroportul Otopeni: Eroii jandarmi de la Revoluția din 1989, pomeniți la 36 de ani de la trecerea în veșnicie

La 36 de ani de la evenimentele tragice din 23 decembrie 1989, jandarmii și civilii uciși în atacul de la Aeroportul Otopeni au fost pomeniți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

Parastasul a avut loc la monumentul ridicat în memoria militarilor și jandarmilor căzuți la Aeroportul Otopeni.

Datorie fundamentală

„Este o datorie fundamentală să ne rugăm pentru cei care și-au dat viața pentru libertatea, demnitatea noastră. Noi, ca și creștini, le purtăm o adâncă recunoștință pentru că, prin jertfa lor, am redobândit libertatea de a ne exprima credința fără niciun fel de limitare sau opreliște”, a spus Preasfinția Sa.

PS Varlaam Ploieșteanul a săvârșit slujba de parastas în memoria tinerilor jandarmi uciși. 23.12.2025. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Episcopul vicar patriarhal a amintit și de durerea care persistă în familiile celor uciși, chiar și după mai bine de trei decenii: „Este o datorie și față de urmașii lor, părinții, soțiile, copiii, care și astăzi, după 36 de ani, simt cu adâncă durere pierderea pe care au suferit-o atunci, în 1989”.

Au murit pentru România

Referindu-se la jertfa tinerilor militari, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat sensul profund al sacrificiului lor.

„Mântuitorul spune că dragoste mai mare decât aceasta, ca cineva să-și dea viața pentru semenii săi, nimeni nu are. Ori acești oameni, majoritatea tineri, iar aici, la Otopeni, chiar numai tineri, au murit pentru ca România să dea uitării regimul opresiv prin care a trecut”.

La finalul ceremoniei comemorative, au fost depuse coroane de flori, iar garda de onoare a Jandarmeriei Române a defilat în semn de respect pentru eroii căzuți, reafirmând angajamentul de a păstra vie memoria celor care au plătit cu viața pentru libertatea României.

Garda de onoare a Jandarmeriei Române a defilat în memoria tinerilor jandarmi uciși. 23.12.2025. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Tragedie neelucidată

În ziua de 23 decembrie 1989, elevii jandarmi de la Școala Militară din Câmpina au fost trimiși să apere Aeroportul Otopeni, obiectiv strategic de importanță națională.

Monumentul memorial se află în zona Aeroportului Otopeni. 23.12.2025. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Din cauza confuziei acelor zile, aceștia nu au fost recunoscuți de forțele aflate deja în dispozitiv, iar asupra lor s-a deschis focul. În urma atacului, 40 de elevi jandarmi și opt civili și-au pierdut viața. Tragedia lor nu a fost elucidată complet nici până în zilele noastre.

Pentru mai multe imagini vezi în Galeria Foto.

Foro credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Știri recente