Adolescenții din Mureș sunt invitați la concursul național de lectură „Bătălia Cărților”

Biblioteca Județeană Mureș a lansat luni o nouă ediție a concursului național de lectură Bătălia Cărților, în limbile română și maghiară, având drept scop stimularea pasiunii pentru citit în rândul copiilor și adolescenților. Durata desfășurării concursului se întinde din aprilie până în luna noiembrie a acestui an.

Potrivit Agerpres, cititorii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani sunt provocați să lectureze 5 cărți, în timp ce tinerii cu vârste între 11 și 13 ani, respectiv 14 și 18 ani, să parcurgă 10 cărți. Titlurile au fost propuse de biblioteca mureșană.

Înscrierile se pot face la Sediul Central al instituției sau la Biblioteca Copiilor, pe întreaga perioadă a concursului.

Cărțile trebuie citite conform criteriilor stabilite în funcție de vârstă, fiind necesară întocmirea unui portofoliu. De asemenea, participanții pot vota la finalul concursului cartea favorită, urmând ca la final să argumenteze alegerea făcută și să convingă publicul de ce merită să fie declarată carta anului.

Aceste exerciții reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea gândirii critice și exprimarea opiniilor, în rândul tinerilor. Condiția de participare implică deținerea unui permis de bibliotecă.

Foto credit: pexels


Știri recente