Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, în perioada 23 – 24 mai 2016, la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, va avea loc sesiunea de înscriere pentru 28 locuri, la profilul Teologie.
După cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei, probele se vor desfășura în ziua de 25 mai, iar afișarea rezultatelor va avea loc în ziua de 30 mai. Condițiile de înscriere sunt următoarele:
- media generală a claselor V – VIII: minim 7.00;
- media la purtare a claselor V – VIII: minim 9.00;
- vizita medicală este obligatorie şi eliminatorie.
În cadrul Seminarului există și profilul Filologie, băieți și fete, anul acesta existând 56 de locuri, iar admiterea se va face prin repartizare electronică. De asemenea, există și clase de gimnaziu, înscrierea pentru cele 25 de locuri, în clasa a V-a, făcându-se în perioada 20-30 mai a.c., prin concurs de dosare.