În timpul Postului Mare, zilele de post, în afara sâmbetei și a duminicii, ar trebui să fie aliturgice, întrucât postul și Euharistia se exclud reciproc. Dar Părinții Bisericii au rânduit săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite pentru că ea „se face în chip umbrit și cu plâns, căci această celebrare este mai tainică”, precizează ierom. Makarios Simonopetritul.
De asemenea, ea nu are caracter de praznic și reprezintă hrana duhovnicească necesară creștinului în asceză și despătimire. Acest fapt al curățirii îl subliniază și rugăciunile care pregătesc ieșirea cu Sfintele Daruri, cel mai solemn moment al întregii slujbe: „…ochiul să fie ferit de toată vederea cea vicleană, auzul nestrăbătut de cuvinte deșarte, iar limba, curată de vorbe necuviincioase” (Rugăciunea întâia pentru credincioși).
„Căci, iată, Preacuratul Lui Trup și de viață făcătorul Sânge, în acest ceas intrând, va să se pună înainte pe această masă de taină, fiind înconjurat, în chip nevăzut, de mulțimea oștirilor îngerești. Și ne dăruiește, fără osândă, împărtășirea cu acestea, ca, printr-însele luminându-se ochiul gândului nostru, fii ai luminii și ai zilei să ne facem” (Rugăciunea a doua pentru credincioși).
După rostirea în taină de către preot a acestor rugăciuni, urmează purtarea Sfintelor Daruri de la proscomidiar la altar sau Intrarea Mare. Procesiunea intrării are o altă semnificație decât cea de la Liturghia euharistică întrucât are loc o epifanie: se arată Trupul euharistic al lui Hristos Cel înviat. „Procesiunea intrării reprezintă o adevărată teofanie care anticipează «tainic» a Doua Venire”, mai arată ierom. Makarios Simonopetritul. De aceea, înainte de Vohodul Mare, la strană se cântă: „Acum puterile cerești împreună cu noi nevăzut slujesc, că, iată, intră Împăratul slavei…”, iar după intrarea cu Sfintele Daruri: „Cu credință și cu dragoste să ne apropiem, ca părtași vieții veșnice să ne facem…”.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 27 martie 2013, apărut sub semnătura lui Ioan Bușagă)
