Activități interactive cu copiii, în tabără la Mărișel

La Mărișel, județul Cluj, se desfășoară în aceste zile cea de-a patra tabără pentru copii organizată vara aceasta de asociațiile de tineri din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. La tabără participă peste 80 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani. În program sunt incluse numeroase activități, între care mai multe ateliere interactive, organizate de scriitoarea Iulia Iordan din București, informează „Ziarul Lumina”.

În tabăra de la Mărișel sunt prezenți peste 80 de copii, atât din județul Cluj, cât și din alte județe, precum și 16 voluntari care ajută la derularea activităților, potrivit celor precizate de coordonatorul de activități pentru tineret din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Radu Copil.

În programul taberei sunt incluse numeroase activități deosebite, între care mai multe ateliere interactive, organizate de scriitoarea Iulia Iordan din București, autoarea volumului pentru copii „Călătorie printre ierburi și lumină”, conform celor precizate de Radu Copil.

Din programul variat nu lipsesc discuțiile duhovnicești corespunzătoare vârstei copiilor. În acest sens, ieri, 20 august, copiii au primit vizita arhimandritului Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a adresat celor mici câteva sfaturi pentru o copilărie frumoasă și binecuvântată. Tabăra de la Mărișel se va încheia duminică cu participarea copiilor la Sfânta Liturghie la biserica din sat. În drumul spre casă, copiii vor face și o vizită la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, județul Cluj.

Taberele organizate de asociațiile tinerilor creștini ortodocși din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului au caracter religios, educativ și recreativ.

„Taberele noastre sunt active, pe întreaga durată a taberei au loc următoarele activități: discuții tematice cu preotul taberei, discuții interactive pe grupuri de vârstă, moderate de tinerii voluntari, numeroase ateliere practice, jocuri de exterior și interior, sport, cântece la chitară, concursuri, „Marele joc” – o competiție antrenantă pe echipe -, drumeții, foc de tabără”, a spus Radu Copil, coordonatorul taberelor.

Programul unei zile obișnuite în taberele de vară pentru copii și adolescenți debutează cu rugăciunea de dimineață, urmată de micul dejun, cateheza tematică cu preotul taberei, sport și joacă, discuții pe grupuri de vârstă cu voluntarii, prânzul, timp liber pentru odihnă la amiază, ateliere, gustare, participarea la slujba Vecerniei, discuție cu preotul taberei; sport, cina, jocuri de grup pentru toți participanții, cântece la chitară, jocuri de interior, scenete la atelierul de teatru, gustare și apoi retragerea în camere.

Atelier cu „ierburi și lumină”

Autoarea volumului „Călătorie printre ierburi și lumină”, Iulia Iordan, va susține și la Cluj-Napoca un atelier dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, în cadrul căruia cei mici vor putea învăța plantele de pe teritoriul țării noastre. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 23 august, la Librarium Book Corner de pe Bulevardul Eroilor, cu începere de la ora 11:00.

Sunt așteptați să vină alături de copii și părinții lor, după cum a precizat Iulia Iordan.

„Vom porni de la textul cărții „Călătorie printre ierburi și lumină”, vom citi puțin din ea, ne vom familiariza cu personajele, și vom încerca să-i însoțim într-o călătorie printre ierburi, adică printre câteva din cele mai întâlnite plante de pe teritoriul țării noastre, aflând lucruri foarte interesante despre ele și jucându-ne împreună cu părinții de-a galbenul, de-a desenatul plantelor, de-a ierbarul. Este o carte interactivă și un atelier interactiv care îi implică deopotrivă pe copii și pe părinți”, a menționat scriitoarea Iulia Iordan.

Volumul „Călătorie printre ierburi și lumina” a apărut în 2012 la Editura Cartea Copiilor. Iulia Iordan este educator muzeal la Muzeul Național de Artă al României și la Asociația „De Dragul Artei”, în cadrul cărora a elaborat diverse materiale educative și a conceput și susținut de-a lungul timpului numeroase ateliere și programe educative adresate copiilor.

Comentarii Facebook


Știri recente