Activităţi în cadrul Proiectului „Alege Şcoala!“, la Cluj-Napoca

La Centrul Educaţional-Inovativ „Adormirea Maicii Domnului“, din cadrul parohiei clujene cu acelaşi hram, au avut loc activităţi desfăşurate în cadrul Proiectului „Alege Şcoala“ pentru regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest, Oltenia şi Nord-Vest şi derulat de Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română. Activităţi de prevenire a abandonului şcolar au loc şi la parohia clujeană „Sfântul Alexandru“, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Transilvania.

Proiectul are ca principal scop prevenirea abandonului şcolar, prin dezvoltarea unor soluţii alternative, corective, de tip „Şcoala de duminică“ şi „Şcoală după Şcoală“, pe baza susţinerii de activităţi şi cateheze conforme cu un Toolkit educaţional, în şapte module. În Parohia „Adormirea Maicii Domnului“, activităţile sunt implementate de parohul Dan Hognogi şi prof. Maria Suciu.

La prima întâlnire din cadrul programului, cu tema „De ce învăţ?“, au participat toţi cei 25 de elevi înscrişi. După o activitate în cadrul cărora copiii s-au prezentat, li s-au expus şi explicat acestora factorii care stau la temelia motivaţiei pentru învăţare, având ca material-suport mai multe prezentări. Cu această ocazie, părintele Dan Hognogi a prezentat o cateheză cu tema „Munca şi lenea“, iar activitatea s-a încheiat cu un joc.

La Centrul Educaţional-Inovativ „Sfântul Alexandru“ de pe lângă Biserica cu acelaşi hram, din Cluj-Napoca, au loc activităţi în cadrul Proiectului „Alege Şcoala“ în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest, Oltenia şi Nord-Vest. În această parohie, activităţile sunt implementate de Claudiu Melean, parohul bisericii şi de prof. Maria Ciceo.

Proiectul „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“ se desfăşoară pe parcursul a 18 luni (aprilie 2014 – octombrie 2015) şi este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.2.

În cadrul activităţilor din regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest participă 2.957 de copii, tineri şi părinţi, derulate cu ajutorul a 1.000 de preoţi şi specialişti în educaţie. Activităţile au ca scop prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, prin acţiuni şi măsuri inovative la nivel multiregional, şi menţinerea în sistemul de educaţie a persoanelor expuse acestui risc, precum şi dezvoltarea unor acţiuni remedial corective, pentru persoane care au părăsit timpuriu şcoala, din regiunile Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest.

Între cei 2.957 de beneficiari ai proiectului se află 1.325 elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii, 318 persoane care au părăsit deja timpuriu şcoala, alături de 1.314 părinţi.

Comentarii Facebook


Știri recente