La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, județul Hunedoara, a avut loc sâmbătă, 15 iunie, inaugurarea Centrului cultural-misionar pentru tineri „Preot Ilarion V. Felea”, cu o slujbă de sfințire oficiată de un sobor de preoți, între care arhim. Andrei Coroian, consilier catehetic și de misiune al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și Ioan Jorza, protopopul Bradului, informează „Ziarul Lumina”.
După binecuvântarea și sfințirea Centrului cultural-misionar pentru tineri „Preot Ilarion V. Felea”, copiii și tinerii de la grupa de cateheză a Parohiei Brad I au prezentat un scurt program de pricesne și poezii religioase, sub coordonarea profesoarei Irina Letea. Apoi, părintele Alexandru Letea a prezentat, în format power-point, activitățile catehetice, sociale, religioase și artistice care au fost derulate în ultimii doi ani în diferite proiecte locale sau naționale cum ar fi „Bucuria de a fi creștin” și „Alege școala!”, evidențiind rezultatele deosebite obținute de către copii la concursurile din cadrul acestor proiecte.
În cuvântul său, arhim. Andrei Coroian a subliniat necesitatea colaborării între ?coală și Biserică, care să se reflecte într-o bună educație oferită copiilor și tinerilor în spiritul valorilor creștine. De asemenea, acesta a subliniat, apoi, necesitatea imperioasă a modelelor autentice pentru copii, dând exemple sugestive din viețile sfinților.
Centrul „Preot Ilarion V. Felea”
Protopopul Ioan Jorza a făcut, apoi, o evocare a personalității preotului Ilarion V. Felea, originar din zona Bradului, care dă și numele Centrului Cultural-Misionar de la Brad, și care se constituie, și el, într-un model pentru tineri.
La acest eveniment au participat, alături de copii, și profesorii de religie din municipiul Brad, cadre didactice și credincioși din Parohia Brad I.
Centrul cultural-misionar „Preot Ilarion V. Felea” dispune de o bibliotecă cu carte religioasă, de unde copiii pot împrumuta cărți, este dotat cu videoproiector și calculator, pentru proiecția de documentare sau filme, și are expuse icoane pe sticlă lucrate de copii, precum și alte lucrări ale elevilor, cum ar fi eseuri, compuneri și poezii.