Activitate artistică la Liceul Teoretic „Eugen Pora” din Cluj-Napoca

Cu prilejul zilei internaționale a copiilor, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mănăștur a desfășurat luni, 3 iunie, o activitate recreativă dedicată elevilor de la Liceul Teoretic „Eugen Pora”, școala ce desfășoară cu parohia un parteneriat de câțiva ani. Astfel în vederea atragerii copiilor spre Biserică și spre cunoașterea mai aprofundată a credinței ortodoxe, părintele paroh Dan Hognogi a mers în mijlocul celor mici pentru a discuta cu ei și a desfășura activități catehetice și recreative. Părintele Dan a fost însoțit de Cristian Iosip și Radu Copil, responsabil de tineret la Arhiepiscopia Clujului. Gazda evenimentului a fost doamna directoare Mariana Borza, alături de doamnele învățătoare.

Cu acest prilej, elevii claselor pregătitoare, I-a, a II-a, a III-a și a IV-a au realizat desene tematice pe asfalt. Dacă anii trecuți, copiii au desenat „Biserica mea”, „Iubirea de aproapele”, anul acesta desenele celor mici au avut ca temă „Bucuria jocului”, iar cei mari au creionat „Motive de fericire” .

După mai bine de o jumătate de oră de desenat în curtea Liceului, cei 300 de artiști au fost răsplătiți cu suc și bomboane. În încheierea activității, Părintele Dan le-a adresat copiilor un cuvânt de mulțumire, i-a felicitat cu prilejul zilei internaționale a copiilor și i-a încurajat să întoarcă această vizită, venind și ei la biserică. Astfel de activități comune au ca scop întărirea parteneriatului dintre Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și Liceul Teoretic „Eugen Pora”, inițiat în anul 2010, potrivit Radio Renașterea.

Comentarii Facebook


Știri recente