Acțiune filantropică la Spitalul de Psihiatrie Voila, Câmpina

Ieri, 9 iunie, în Duminica a VI-a după Paști, biserica Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, județul Prahova, a oferit 60 de pachete cu alimente și alte daruri duhovnicești pentru copiii de la școala sanatorială din cadrul spitalului, informează „Ziarul Lumina”.

Acțiunea a avut loc după Sfânta Liturghie săvârșită în Duminica a VI-a după Paști, a vindecării orbului din naștere, și s-a desfășurat prin bunăvoința și implicarea preotului de caritate Milea Liviu și a unor buni creștini din orașul Ploiești.

Această lucrare filantropică a avut ca scop susținerea materială, dar și sprijinirea morală a copiilor înscriși la școala sanatorială din cadrul spitalului, în această perioadă de mare bucurie duhovnicească a Învierii Domnului. Au fost oferite alimente tradiționale, precum și cruciulițe, spre întărirea credinței și spre mijlocirea ajutorului de la Milostivul Dumnezeu.

Preotul de caritate al Spitalului Voila, Liviu Milea, a desfășurat mai multe acțiuni misionar-filantropice cu ajutorul credincioșilor și ostenitorilor de aici, existând deja o tradiție ca la sărbători importante copiii și bolnavii din această instituție medicală să primească daruri.

„Este foarte greu de înțeles situația bolnavilor psihic. Boala lor rămâne o taină nedeslușită! Nimic nu este mai dureros decât pierderea minții! Ne străduim ca prin rugăciune și deschidere sufletească să fim alături de ei”, a spus părintele Liviu Milea.

Alături de copii, cadrele medicale de la școala sanatorială, precum și îngrijitori din spital au întâmpinat cu bucurie acțiunea filantropică a Bisericii și au mulțumit în numele copiilor și al instituției.

Biserica din cadrul Spitalului Voila are un ajutor foarte mare în conducerea spitalului, prin dr. Gabriel Țintărescu -manager, precum și în prea cucernicul preot Costică Dumitru, protopop de Câmpina, concretizat de-a lungul timpului în mai multe acțiuni sociale și misionare pentru sprijinirea celor aflați în suferință și dificultate.

„Dorim ca prin aceste acțiuni să-i apropiem pe copii de Sfânta Biserică, să nu aibă teamă de Casa Domnului, ci să fie în mediul lor”, a mai spus preotul de caritate Milea Liviu.

Comentarii Facebook


Știri recente