„Acest album este oglinda jertfei de generații a băcăuanilor”

Biserica „Sfântul Dumitru” – Narcisa din Bacău a fost neîncăpătoare în prima zi a lunii iunie de numărul mare de credincioși de toate vârstele, care au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârșită de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ierarhul a fost înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de Duminica Părinților și a Copiilor, a fost urmată de o rugăciune de binecuvântare a copiilor, rostită de PS Ioachim Băcăuanul. „Apoi, sub imboldul gazdei acestui eveniment, părintele paroh Ioan Pleșcău, biserica a răsunat de cântări de slavă aduse Bunului Dumnezeu, toți cei prezenți manifestându-și bucuria de a fi părtași la aceste momente de sărbătoare”, a spus pr. inspector Constantin Gherasim. Părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău a prezentat în continuare albumul „Bacăul. Acasă la creștini”, apărut la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Bacău. „Așa cum spunea și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, nu întâmplător neamul românesc este un neam de voievozi și de ctitori de lăcașuri sfinte. Ne dorim ca această lucrare să fie un testament de suflet lăsat moștenire băcăuanilor”, a remarcat părintele protopop Costică Busuioc.

„Bacăul este un oraș al catedralelor”

În cuvântul adresat mulțimii de credincioși prezentă în Biserica Narcisa din Bacău, PS Ioachim Băcăuanul a vorbit despre vocația de ctitori a băcăuanilor. „Bacăul este un oraș al catedralelor, pentru că toate bisericile sunt mari, așa cum sunt și sufletele dumneavoastră. Bacăul este un oraș eminamente creștin. De aceea, după ce poporul român s-a eliberat de jugul comunist, aici s-au înălțat multe altare către cer. Am considerat că niciodată în istoria acestui oraș, poate în istoria țării, nu s-au construit, într-o perioadă atât de scurtă, atâtea biserici. De aceea, fiecare cetățean al municipiului Bacău, și nu numai, poate fi considerat un ctitor de biserici asemenea voievozilor de demult. Cred că, după 1990, băcăuanii au fost printre primii ctitori ce s-au implicat în ridicarea acestor scări către cer, în cartierele lor”, a menționat Preasfinția Sa. În același timp, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului a evidențiat faptul că, în calitate de ierarh, în ultimii 14 ani, s-a străduit ca o parte din lăcașurile de închinare să se ridice. „Acum 14 ani, unele biserici abia ieșeau din pământ. Acest sfânt lăcaș în care ne regăsim acum își creiona silueta, iar în centrul urbei, Catedrala „Înălțarea Domnului”, abia se ivea. Acum, dacă am văzut că au coborât schelele din jurul catedralelor, am considerat de cuviință să nu se uite ceea ce s-a făcut în această lume în care există atâta amnezie. Cred că este momentul ca noi să facem anamneză, să ne reamintim ceea ce înaintașii noștri au făcut, pentru ca și copiii să-și aducă aminte, peste timp, că voi ați fost ctitori de biserici sfinte. Nădăjduim că ei, la rândul lor, vor încerca să le păstreze și să le îngrijească. Noi vrem să adăugăm o piatră la edificiul înaintașilor. Alături de copii, care sunt pietrele vii ale Trupului eclesial al lui Hristos, dorim să vă punem în brațe, în semn de recunoștință pentru ceea ce ați împlinit, acest album, care este oglinda jertfei de generații a băcăuanilor. Am cerut sprijin municipalității băcăuane, care a răspuns invitației noastre, și l-am editat, pentru a vi-l oferi în mod gratuit”, a mai spus Preasfințitul Ioachim Băcăuanul.

Date istorice și fotografii cu lăcașurile de cult din Bacău

Albumul „Bacău. Acasă la creștini” a apărut anul acesta la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, cu sprijinul Primăriei Bacău, reprezentată de primarul Romeo Stavarache. Cele 192 de pagini ale lucrării cuprind date pe scurt ale bisericilor ortodoxe ale Bacăului, mai noi sau mai vechi, ale lăcașurilor de cult romano-catolice, protestante și neo-protestante, adresându-se astfel tuturor creștinilor pentru care Bacăul este casă. Pentru fiecare lăcaș de cult sunt prezentate, alături de imagini reprezentative, câteva repere istorice, o scurtă explicație asupra hramului, indicații asupra preoților slujitori și a adresei unde se află biserica. În felul acesta, lucrarea contribuie la o mai bună cunoaștere a orașului, dar și a istoriei acestuia. „Bacău. Acasă la creștini” se dovedește a fi un dar făcut băcăuanilor în care bunele intenții ale Bisericii și reprezentanților autorității locale s-au întâlnit într-un mod fericit. Lucrarea va fi distribuită gratuit, dorindu-se ca un exemplar să ajungă în casa fiecărui băcăuan.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…