Academicianul Dan Berindei a fost înmormântat. „Tuturor celor din jur le-a insuflat dragostea față de semeni și țară”

Academicianul Dan Berindei, trecut la cele veșnice la vârsta de 98 de ani, a fost înmormântat marți în Cimitirul „Șerban Vodă”-Bellu din Capitală.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

După slujbă, PS Varlaam a citit mesajul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la acest trist eveniment.

„Provenit dintr-o familie cu o ilustră descendență, dar marcată de suferințe, nobila familie a Brâncovenilor, academicianul Dan Berindei a avut, pe parcursul celor 98 de ai ani ai vieții sale, multe și grele încercări. A rezistat acestor încercări prin speranță multă, prin dragoste față de popor și de țară”.

„Pentru academicianul Dan Berindei istoria a reprezentat o vocație, o dragoste și, în egală măsură, o parte a sufletului său, iar toate acestea a ținut să le împărtășească poporului său. Credincios misiunii sale de învățător al neamului, academicianul Dan Berindei, prin munca și jertfa personală, a dus învățătura istoriei pe întreg cuprinsul țării, iar generații după generații au învățat din scrierile ori prelegerile sale, mai ales istoria edificării României moderne”.

„Tuturor celor din jur le-a insuflat dragostea față de semeni și țară, transmițând generoasele idei ale fondatorilor Academiei Române, dar și valorile și principiile care au edificat şi consolidat această națiune”, a subliniat Preafericirea Sa.

Mesajul integral poate fi lecturat aici.

Academicianul Dan Berindei a fost înmormântat cu onoruri militare în cavoul familiei aflat în Cimitirul Bellu.

Foto credit: Ziarul Lumina / Mircea Popa

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente