A fost renovat mormântul lui Dostoievski. În 2021 se împlinesc doua secole de la nașterea sa

Mormântul faimosului romancier rus Feodor M. Dostoievski din Sankt Petersburg a fost renovat, în pregătirea anului jubiliar 2021, când se împlinesc două secole de la nașterea lui.

Lucrările au început în primăvară și au cuprins restaurarea împrejmuirii din fier forjat, consolidarea fundației, curățarea și lustruirea plăcilor de granit, tratarea bustului de bronz al scriitorului cu o soluție protectoare.

Au fost refăcute și inscripțiile cu vopsea aurie, inclusiv versetul evanghelic preferat al scriitorului:

„Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.” (Ioan, 12, 24)

Mormântul va fi sfințit în 12 noiembrie 2020, de ziua sa de naștere. La anul, când se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui, evenimentul va fi sărbătorit la nivel național în Rusia.

F.M. Dostoievski este unul din cei mai influenți scriitori din literatura universală, opera sa rămânând permanent actuală, căci discută subiecte precum problema răului în relație cu conștiința umană, libertatea, ideologiile și originea lor. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt Crimă și pedeapsă, Idiotul, Demonii și Frații Karamazov.

În jurnalele și însemnările sale, ca și din toată opera, răzbate un profund atașament față de Mântuitorul Iisus Hristos și învățătura Lui.

Foto credit: Mitropolia.spb.ru

Comentarii Facebook


Știri recente

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat o sesiune de comunicări științifice

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din cadrul Fundației „Bucuria ajutorului” a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat sâmbătă o sesiune de comunicări științifice, cuprinsă în proiectul „Academia de Îngriji Paliative”, informează Ziarul Lumina. Evenimentul a avut…