A fost lansat Festivalul-Concurs „Lăudaţi pe Domnul”. Se pot înscrie corurile româneşti din diaspora

Patriarhia Română organizează în perioada 15 iulie – 27 octombrie 2021 Festivalul-Concurs Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul!

Aflată la cea de-a XIII-a ediţie, competiţia culturală este cuprinsă în manifestările dedicate Anului omagial şi comemorativ 2021 în Patriarhia Română. 

Secţiuni

Festivalul-concurs are două părţi:

A. INTERPRETARE – sunt invitate să se înscrie coruri/grupuri corale/grupuri vocale (minimum patru membri), mixte sau de voci egale, din parohii românești din afara țării. Participanții se pot înscrie la una sau la mai multe categorii ale concursului:

  • Categoria I – Lucrări psaltice – cu ison;
  • Categoria II – Lucrări religioase armonice/polifonice;
  • Categoria III – Lucrări folclorice sau de inspirație folclorică și/sau lucrări patriotice.

Repertoriul abordat va fi în limba română și va include trei piese muzicale, la alegere (maximum 10 minute; nu este permisă depășirea timpului alocat).

B. COMPOZIȚIE – sunt invitaţi să se înscrie compozitori de muzică din țară și din diaspora. Aceștia vor realiza o lucrare unitară, pentru cor mixt sau de voci egale, a cappella, cuprinzând momentele din slujba Înmormântarii, menționate în conceptul festivalului-concurs. Lucrarea va fi în primă audiţie şi nepublicată până în prezent.

Etapele competiţiei

  • Promovarea (15-31 iulie 2021);
  • Înscrierea (se va face pe adresa de e-mail [email protected], în perioada 20-24 septembrie 2021, respectând condițiile prevăzute în concept);
  • Evaluarea (în perioada 27-30 septembrie 2021, juriile festivalului-concurs vor selecta câte trei coruri/grupuri corale/grupuri vocale pentru fiecare categorie a Secțiunii A. Interpretare și trei compozitori pentru Secțiunea B. Compoziție); Premierea (în ziua de 27 octombrie 2021, la Palatul Patriarhiei, vor anunțați cei nouă câștigători ai Secțiunii A. Interpretare și vor fi premiați compozitorii clasaţi pe primele trei locuri – Premiile I, II și III – în cadrul Secțiunii B. Compoziție).

Etapa finală

Va avea loc în ziua de miercuri, 27 octombrie 2021, la Palatul Patriarhiei, de la ora 18.00. Cu acest prilej, vor fi invitate două coruri din București, care au susținut în anii precedenți concerte de muzică în parohii românești din diaspora: Corul Psalmodia al Universității Naționale de Muzică din București și Corul Madrigal.

Prezentatorii concertului din ziua de 27 octombrie 2021 vor fi: actrița Manuela Hărăbor și Dan Negru.

Mai multe informații sunt disponibile aici.

Foto credit: arhivă Ziarul Lumina

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Comentarii Facebook


Știri recente