A fost aleasă o nouă preşedintă a Asociaţiei Studenţi pentru viaţă

Adelina Elena Militaru este noua preşedintă al Asociaţiei Studenţi pentru viaţă. Studentă în anul V la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF „Carol Davila”, Adelina a fost aleasă în noua funcţie în data de 25 septembrie.

„Îmi doresc ca în acest mandat să contribui la dezvoltarea proiectelor ce vin în sprijinul femeilor care trec printr-o criză de sarcină. Îmi doresc să duc mai departe povestea Studenți pentru viață începută de Alexandra Nadane și continuată de Eliza Cloțea, cărora le mulțumesc pentru încredere și îndrumare”, a declarat Adelina Elena Militaru.

Nouă preşedintă a evidenţiat că rolul important pe care l-a avut asociaţia în viaţa sa, deoarece i-a „demonstrat că dragostea și grija față de cei din jur sunt cele două lucruri pentru care va merita întotdeauna să luptăm”.

Dintotdeauna am știut că a ocroti o persoană, indiferent de stadiul de dezvoltare în care se află, este un lucru firesc. Viața începe de la momentul concepției, iar noi, cei din jur, din acel moment suntem responsabili ca acel copilaș, poate viitor medic, avocat sau profesor, să aibă șansa de a se naște și să-și poată îndeplini menirea sa pe pământ.

Adelina Elena Militaru îi urmează Elizei Maria Cloțea la conducerea „Studenţi pentru viaţă”. La încheierea mandatului, Eliza a mulţumit tuturor pentru buna colaborare.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor celor care au fost alături de noi în acești doi ani la Studenți pentru viață. Le mulțumesc colegilor mei studenți pentru proiectele frumoase pe care le-am construit împreună, pentru încercările pe care le-am depășit în echipă și care ne-au format. Una din cele mai valoroase lecții învățate la Studenți pentru viață este înțelegerea faptului că, oricât de greu ar fi să împlinești binele, acesta este lucrul corect de făcut”.

„Am încercat să aducem, pe cât putem, o bucurie femeilor în criză de sarcină, familiilor și copilașilor acestora și sunt recunoscătoare tuturor celor care ne-au sprijinit. Voi continua să fiu alături de Adelina și de Studenți pentru viață, iar activitatea mea va continua cu noi proiecte pro-viață.”

Studenți pentru viață este o asociație studențească înființată în 2013. Asociaţia promovează în mediul universitar educația, valorile și respectul pentru viața umană din momentul concepției și până la moartea naturală; oferă sprijin și consiliere tinerelor și adolescentelor aflate în criză de sarcină; dezvoltă programe de informare și formare pentru familie și integrare socială etc.

Foto credit: Adelina Elena Militaru/Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente