A doua zi a Sfintelor Paști la Satu Mare

Peste 5000 de oameni au participat în a doua zi de Paști la slujba de la biserica sătmăreană „Nașterea Maicii Domnului”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

„În cea de a doua zi a Praznicului cel plin de lumină al Învierii Domnului suntem tradițional în mijlocul credincioșilor din municipiul Satu Mare. De data aceasta a venit rândul Bisericii Nașterea Maicii Domnului, o biserică minunată cu dimensiuni de catedrală. Au fost prezenți credincioși din tot orașul și autoritățile locale, copilași, dar și mult popor îmbrăcat în haine de sărbătoare”, a declarat pentru TRINITAS TV PS Părinte Iustin Sigheteanul.

Ierarhul i-a conferit „Crucea voievodală maramureșeană” inginerului Mircea Letiu, deputat în adunarea eparhiala si în Adunarea Națională Bisericeasca pentru fidelitatea față de Biserica Ortodoxă Română, pentru implicarea responsabilă și competentă în restaurarea mai multor monumente istorice-bisericești de mare valoare precum și în construcția mai multor biserici și pentru bucuria prilejuită credincioșilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului prin aducerea Sfintei Lumini de Învierea Domnului.

Piatra de temelie a Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a fost așezată în 1973, fiind târnosita în 1990.

Comentarii Facebook


Știri recente