A doua zi a Canonului Sf. Andrei Criteanul la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală din București, în a doua zi a Postului Mare, la 4 martie 2014, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, în prezența a sute de credincioși.

La final, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat faptul că „Sfântul Andrei Criteanul aduce în fața noastră un nor de mărturii, de oameni care au strălucit prin virtute devenind persoane iubire împreună locuitori cu Dumnezeu în Împărăția Cerurilor și de asemenea, în dorința lui de a ne îndemna să ne ferim de lucrurile păcătoase amintește și chinurile unor persoane ale Legii vechi care din păcate au lucrat răutate și viclenie în această lume, de aceea rămân pentru totdeauna pilde de viclenie”.

Când a alcătuit Canonul de Pocăință, Sfântul Andrei Criteanul a vizat, între altele, creșterea interesului pentru citirea Sfintelor Scripturi, în rândul credincioșilor din vremea sa.

Acele îndemnuri sunt valabile și astăzi, a mai arătat Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul: „Lectura Canonului din seara aceasta și din următoarele două seri care vor urma și repetarea textului integral în miercurea din Săptămâna a cincea a acestui sfânt și mare Post este un îndemn pentru a cerceta Scripturile și pentru a aduce în fața sufletului nostru așa cum a făcut Sfântul Andrei Criteanul în seara aceasta de toți cei din Legea veche și Legea nouă ca să urmăm faptele cele iubite de Dumnezeu ale drepților și să fugim de păcatele celor vicleni și astfel să moștenim și să aflăm și noi nu Canaanul cel pământesc, ci Împărăția Cerurilor cea gătită nouă încă de la zidirea lumii”.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul (660-740) sau Canonul cel Mare, cum mai este numit, cuprinde 250 de stihiri, spre deosebire de 30, câte are un canon obișnuit. Canonul a fost alcătuit de către Sfântul Andrei, fie pe când se afla în Constantinopol, înainte de a fi hirotonit arhiepiscop al Gortynei, Creta (692), sau la puțin timp după aceea (712). Slujba aceasta specifică Postului Mare evidențiază necesitatea pocăinței, fără de care nu poate exista restaurare și, respectiv, mântuire.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…