A doua ediție a concursului Cuvânt și culoare din suflet de copil

Elevii din clasele III-VIII care învață în școlile din localitățile arondate Protopopiatului Moinești se pot înscrie, până pe data de 24 mai 2013, la concursul de creație literar-religioasă și plastică „Cuvânt și culoare din suflet de copil”, informează „Ziarul Lumina”.

Competiția, ajunsă la cea de-a doua ediție, va fi organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în cadrul Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena. Copiii din clasele III-IV și V-VI se pot înscrie la secțiunea A – „Educația și familia creștină” – desen în acuarelă, iar cei din clasele VII-VIII, la secțiunea B – „Libertatea ca dar al lui Dumnezeu” (eseu argumentativ, maximum două pagini). În cadrul primei secțiuni, copiii vor ilustra tema dată printr-un desen în acuarelă.

Lucrările vor fi realizate în format A4 și vor avea pe verso lipită o etichetă completată cu următoarele date: numele și prenumele elevului, clasa, școala, cadrul didactic coordonator, titlul lucrării, telefon și datele de contact. A doua secțiune constă în redactarea unui eseu argumentativ în format A4 de maximum două pagini. Datele de identificare a elevului (numele și prenumele elevului, clasa, școala, cadrul didactic coordonator, titlul lucrării, telefon și date de contact) vor fi trecute pe verso. Lucrările vor fi depuse direct la sediul Protopopiatului Moinești sau trimise pe adresa: strada Vasile Alecsandri, nr. 56, municipiul Moinești, județul Bacău, până pe data de 24 mai 2013. Festivitatea de premiere va avea loc pe 3 iunie 2013, în sala de conferințe a Protopopiatului Moinești.

Comentarii Facebook


Știri recente