A apărut Calendarul creștin-ortodox pe 2014 în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

La Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a apărut calendarul creștin-ortodox pentru anul 2014, în patru formate: tip foaie (de perete), tip agendă de buzunar (carnețel), de perete cu spiră metalică și spiralat de birou. Toate modelele sunt ilustrate cu icoane care evidențiază pe Sfinții Martiri Brâncoveni (întrucât, în anul 2014, se împlinesc 300 de ani de la martirizarea acestora), praznice împărătești, icoane corelate cu textele evanghelice din unele duminici și cu Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) în Patriarhia Română.

La fel ca în anii anteriori, sunt redate printr-o grafică deosebită sărbătorile și sfinții fiecărei zile, precum și o serie de informații utile: zilele de post și posturile de peste an; zilele în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie (aliturgice); zilele în care nu se fac nunți (în anii 2014 și 2015); zile și date importante; sărbătorile bisericești naționale; zilele și sărbătorile legale în care nu se lucrează.

Calendarul agendă a fost conceput într-o variantă nouă, având un format mult mai practic (12×8 cm), însemnările tipiconale din zilele de duminică, necesare, îndeosebi, slujitorilor Sfintei noastre Biserici, fiind evidențiate separat.

O parte considerabilă din banii încasați ca urmare a comercializării calendarelor se va folosi pentru activități social-filantropice și pentru repararea unor obiective eclesiale cu valoare de patrimoniu.

Calendarul creștin-ortodox pentru anul 2014 a fost elaborat de o comisie specială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și aprobat de către acesta din urmă, garantându-se, astfel, corectitudinea datelor oferite.

După cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, <<În anii precedenți, mulți creștini de bună credință au fost induși în eroare, oferindu-li-se calendare așa-zis „ortodoxe” care conțineau numeroase date și informații liturgice ori tipiconale greșite. De aceea, recomandăm achiziționarea calendarelor creștin-ortodoxe numai de la pangarele parohiilor și mănăstirilor, de la magazinele de obiecte și cărți bisericești ale Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, precum și de la standul mobil, experimental, din centrul municipiului Buzău, întrucât Eparhia noastră nu are un spațiu în zonă cu această destinație>>.

Biserica Ortodoxă Română, în conformitate cu Legea nr. 103/1992, are dreptul exclusiv de tipărire și de comercializare a calendarelor ortodoxe și nu a dat niciunei persoane fizice sau juridice acordul pentru producerea și comercializarea acestora.

Comentarii Facebook


Știri recente