Zilele Basarabiei

Parastasul de la Catedrala Patriarhală oficiat joi, 27 martie 2014, în jurul orei 11:00, a deschis seria manifestărilor „Zilele Basarabiei”, organizate de Guvernul României, prin Compartimentul Înaltului reprezentant pentru Republica Moldova, Uniunea Culturală a Românilor Basarabeni și Organizația Studenților Basarabeni. Astăzi au loc acțiuni comemorative la cimitirele Belu, Sfânta Vineri și de la Mănăstirea Cernica, la mormintele unora dintre membrii Sfatului Țării.

„După slujba parastasului care s-a săvârșit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel participanții vor putea să se deplaseze la Mănăstirea Cernica unde va avea loc o procesiune de comemorare a acestor personalități care, în număr apreciabil, sunt înmormântați în cimitirul de la Mănăstirea Cernica și ne referim de pildă la Pantelimon Halipa, la Ion Pelivan, la primul mitropolit al Basarabiei Gurie Grosu”, a precizat Părintele consilier Florin Șerbănescu, de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române.

Un eveniment important este expoziția „De la Podul de flori la Podul de spirit”, ce va fi vernisată, tot astăzi, de la ora 17:00, la sediul Bibliotecii Naționale a României. Potrivit ambasadoarei Iuliana Gorea-Costin, expoziția include numeroase lucrări editoriale, apărute în Republica Moldova, după anul 1989: La această acțiune de la Biblioteca Națională aducem în dar cărțile maestrului Grigorie Vieru, dar și ale lui Ion Druță, Dumitru Matcovschi, Vasile Romanciu, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu și mulți alți poeți și scriitori din Republica Moldova care de data aceasta vin să întregească fondul de aur al Bibliotecii Naționale a României, tezaurul sacru al națiunii noastre prin operele sale. De asemenea, în cadrul acestui eveniment va fi și o expoziție de materiale istorice din Arhivele Naționale cât și o expoziție de hărți care reprezintă evoluția spațiului românesc în timp, din Antichitate până în prezent. Vom începe acest eveniment cu corala academică Armonia Divină care vor interpreta Tatăl nostru, Slavă eroilor, Imnul României și al Republici Moldova, dar și Oda Bucuriei, imnul Europei spre care ne îndreptăm și în care visăm să ne reîntregim cu toții”, a precizat pentru Radio TRINITAS Ambasadoarea Iuliana Gorea-Costin, de la Compartimentul Înaltului reprezentant pentru Republica Moldova al Guvernului României.

Comentarii Facebook


Știri recente