10 august 1964 – A trecut la cele veșnice în Viels-Maison, dep. Aisne, în Franța (înhumat ulterior în Paris), Mitropolitul Visarion Puiu (din botez Victor). Studii la Seminariile din Roman și Iași, la Facultatea de Teologie din București (1900-1904) și la Academia Duhovnicească din Kiev. Tuns în monahism în 1905 și hirotonit ierodiacon pentru catedralele episcopale din Roman și Galați, vicar și director al Seminarului din Galați (1909-1918), director al Seminarului din Chișinău și exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918-1921). Episcop al Argeșului (1921-1923), apoi al Hotinului, cu sediul la Bălți (1923-1935), Mitropolit al Bucovinei, cu sediul la Cernăuți (1935-1940), demnitate din care s-a retras în mai 1940, apoi Mitropolit al Transnistriei, cu reședința la Odessa (1942-1943). În august 1944 a plecat în Apusul Europei, unde a rămas până la moarte (Austria, Italia, Elveția, iar din 1949 la Paris), unde a condus o eparhie românească pentru Europa occidentală până în 1958. În 21 februarie 1946, „Tribunalul poporului” din București l-a condamnat la moarte „în contumacie’. Sub presiunea autorităților comuniste, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost nevoit să-1 depună din treaptă în 1950; reabilitat în 1990, după înlăturarea regimului comunist. A scris mai multe lucrări de îndrumare a preoțimii, volume de predici, o monografie despre „Mănăstirile din Basarabia” (Chișinău, 1919); îndrumător al vieții duhovnicești și culturale din eparhiile pe care le-a condus, adevăratul „ctitor” al Catedralei din Bălți.
10 august 1964 – A trecut la cele veșnice în Viels-Maison, dep. Aisne, în Franța (înhumat ulterior în Paris), Mitropolitul Visarion Puiu
