Patriarhul Ecumenic s-a rugat în Biserica Vlaherne la împlinirea a 1.400 de ani de la prima intonare a Imnului Acatist

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I s-a rugat vinerea trecută în Biserica Vlaherne din Istanbul (Constantinopol) la împlinirea a 1.400 de ani de la prima intonare a Imnului Acatist al Maicii Domnului.

Potrivit tradiției, cântarea închinată Maicii Domnului a fost intonată pentru prima dată în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în 626, după ce armata bizantină a respins un asediu al cetății.

Pentru a marca aniversarea a 1.400 de ani de la cântarea Imnului Acatist, Patriarhia Ecumenică a hotărât organizarea unei serii de manifestări religioase și culturale în decursul anului 2026.

„Astăzi, am venit din nou la istoricul Vlaherne, pentru a încheia ciclul festiv al acestor manifestări aniversare, amintindu-ne de una dintre cele mai importante pagini ale credinței și istoriei neamului nostru. Aici, la Maica Domnului din Vlaherne, cetatea lui Constantin și-a aflat salvarea nu prin puterea armelor, ci prin harul și ocrotirea Maicii Domnului”, a subliniat Sanctitatea Sa.

Rugăciune pentru pace

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a evidențiat legătura evenimentului istoric cu încercările prin care trece omenirea în zilele noastre, subliniind necesitatea rugăciunii pentru pace.

„Această mijlocire a Maicii Domnului am venit și noi să o cerem astăzi, pentru voi toți și pentru întreaga lume, care este sfâșiată de conflicte armate, mai ales în Orientul Mijlociu, dar și în Ucraina, unde războiul ucigaș și confruntarea fratricidă continuă de patru ani, în ciuda eforturilor pentru încetarea lor”.

„Așa cum strămoșii noștri, acum 1.400 de ani, au înfruntat primejdia nu în deznădejde, ci în rugăciune și priveghere, tot astfel și noi astăzi, în mijlocul diferitelor încercări, al războaielor, al dezbinărilor și al nesiguranței, suntem chemați să stăm în picioare — nu șezând în nepăsare, ci priveghind în credință, nădejde și dragoste”, a spus Patriarhul Ecumenic.

Sanctitatea Sa i-a încurajat pe credincioși să își asume crucea și poverile zilnice: „Nu trebuie să ne predăm letargiei și somnului, asemenea ucenicilor lui Hristos în grădina Ghetsimani”.

„Nu vă îndoiți că Maica Domnului, ca ocrotitoare a neamului nostru, așa cum a făcut până astăzi, ne va dărui și în viitor dăinuirea noastră, aici, unde generație după generație, strămoșii noștri au fost rânduiți să rămână și unde veacurile istoriei ne-au așezat”, a încheiat Patriarhul Ecumenic.

Foto credit: Patriarh Ecumenică / Nikos Papachristou


Știri recente