Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit duminică Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, din Ținești, județul Buzău. Ierarhul a evidențiat, că adevărata împlinire a creștinului se dobândește prin iubire, iertare și trăirea în Hristos.
Slujba de sfințire a lăcașului de cult a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de clerici.
Chiriarhul a amintit că porunca iubirii a fost pecetluită de Însuși Mântuitorul prin jertfa de pe Cruce, când i-a iertat pe cei care L-au răstignit, și a fost urmată de o mulțime de sfinți martiri și mărturisitori ai Bisericii.
„Cuvintele Domnului nu au rămas doar la nivel de predică, ci s-au întrupat în viața Sa și în viața celor care L-au mărturisit până la jertfa supremă”.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian i-a îndemnat pe credincioși să împlinească porunca iubirii în viața de zi cu zi, conștienți că aceasta este temelia desăvârșirii creștine: „Voia lui Dumnezeu se rezumă în porunca iubirii, incluzându-i chiar și pe aceia pe care noi îi socotim vrăjmași”.
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei i-a oferit părintelui paroh Ioan Palade Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă. Biserica din Țintești a fost restaurată între anii 2023–2024.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei





