PS Varlaam Ploieșteanul: Important este, nu să știm când va veni sfârșitul lumii, ci să ne pregătim pentru el

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, împreună cu Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul au sfințit duminică Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ciulinești, comuna Probota, județul Iași.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de cei doi ierarhi pe altarul exterior special amenajat.

„Important este, nu să știm când va veni sfârșitul lumii, ci să ne pregătim pentru el. Sfârșitul fiecăruia dintre noi este un sfârșit al lumii, chiar dacă ea va mai continua să existe după noi”, a subliniat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul la predică.

„De aceea Mântuitorul, de fiecare dată când face referire la cea de-a doua venire, ne sfătuiește să fim în stare de priveghere, asemenea celor cinci fecioare înțelepte, ca atunci când Mirele vine pe neașteptate, la miezul nopții, să ne găsească în stare de trezvie și cu candele sufletelor noastre pline de uleiul credinței și al faptelor bune”.

„Un înțelept indian spunea cu două secole în urmă că oamenii ar trebui să trăiască ca și cum ar muri mâine și să învețe ca și cum nu ar muri niciodată. Creștinii au adoptat această zicere înțeleaptă, în sensul credinței noastre. Să lucrăm în viața noastră, ca și cum nu am muri niciodată, adică să fim mereu în ascultare, în împlinirea datoriilor cetățenesti și bisericești, dar să purtăm grijă de sufletul nostru ca și cum am muri mâine”, a explicat ierarhul.

Mitropolitul Teofan a evidențiat importanța lăcașului de cult pentru comunitate: „Biserica este un semn, este o chemare, este o atenționare adresată tuturor celor care intra în ea sau trec pe lângă ea în timpul săptămânii și anume că avem un suflet, o minte, o veșnicie în față, că înainte avem și un mormânt și avem și o judecată, avem și un sfârșit al zilelor noastre, precum avem și un sfârșit al zilelor lumii”.

În cadrul slujbei, teologul Vasile Ghiorghiu a fost hirotonit diacon, iar părintele Ovidiu Ciumete a fost hirotesit iconom stavrofor, pentru eforturile depuse în zidirea lăcașului de cult.

Ctitorii și cei care au contribuit la construirea bisericii au primit diplome și distincții din parte Mitropolitului Teofan.

Scurt istoric

Zidirea lăcașului de cult a început în anul 2016, pe locul vechii biserici. Construită în stil Ștefanian, biserica are 19 metri lungime, 12 metri lățime la abside și 18 metri înălțime. Lucrările s-au desfășurat sub coordonarea preotului paroh Ovidiu Ciumete.

Foto credit: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru


Știri recente