Casa memorială și muzeul Ciprian Porumbescu vor fi deschise zilnic în 2023

Casa memorială și Muzeul memorial „Ciprian Porumbescu” din localitatea suceveană care îi poartă numele vor fi deschise zilnic în 2023, a anunţat Consiliului Județean Suceava.

Programul de vizitare va fi în lunile ianuarie-aprilie, între orele 09:00 și 17:00, mai-septembrie, 10:00-18:00 și octombrie-decembrie, 09:00-17:00.

Decizia a fost luată de autoritățile județene pentru a promova viața și opera compozitorului român la 170 de ani de la naștere și 140 de la moartea sa, în contextul în care Parlamentul României a adoptat o lege care prevede ca anul 2023 să fie „Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”.

De asemenea, autoritățile județene au anunțat că vor fi organizate mai multe activități care să evidenţieze personalitatea compozitorului.

Casa memorială și Muzeul „Ciprian Porumbescu” se află în localitatea suceveană care din anul 1954 îi poartă numele. Localitatea se numea inițial Stupca.

Sursă foto: muzeulbucovinei.ro


Știri recente

16 august, Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor

Ziua de 16 august este dedicată anual comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni și conștientizării violențelor și persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor din întreaga lume. Instituită prin lege în anul 2020, această sărbătoare națională urmărește atât păstrarea memoriei…