În a doua zi a Simpozionului Național de Teologie, Pr. Prof. Ioan Moldoveanu, Decanul Facultății de Teologie din București (FTOUB), a vorbit despre începuturile și evoluția învățământului în Biserică.
Referatul prezentat de Pr. Ioan Moldoveanu s-a intitulat „Școala din Biserică. Începuturile și evoluția învățământului (teologic) în (și prin) Biserică. Școli bisericești și școli domnești”.
„Există tratate de istoria pedagogiei românești, de istorie a învățământului românesc. În niciunul dintre ele, în orice epocă s-ar fi scris, nu se poate eluda faptul că Biserica n-a fost implicată în zidirea învățământului modern”, a spus Pr. Ioan Moldoveanu.
„Începându-se de la tinda bisericii, până la învățământul universitar de azi, academic Biserica a jucat un rol extraordinar. A fost al Bisericii. Așa cum și sănătatea, pentru cei care clamează «Spitale și nu Catedrale», spitalele tot ale Bisericii au fost inițial, tot în tinda bisericii, tot lângă biserică s-au dezvoltat”.
„Școala nu a fost separată de Biserică niciodată”, a adăugat decanul FTOUB.
„Nu că am pretinde azi să facem doar școli de teologie în România din toate școlile, dar o istorie a credinței merită studiată și avem dreptul să revendicăm acest lucru”, a concluzionat părintele decan.
Între vorbitorii din a doua zi a lucrărilor s-au numărat: Pr. Conf. Nicușor Beldiman, Dr. Costion Nicolescu și Prof. Univ. Dr. Doina Ișfănoni.
A doua zi a simpozionului s-a desfășurat în Sala „Conventus” de la Palatul Patriarhiei și a cuprins trei sesiuni de comunicări:
- Școala din tinda Bisericii: primele forme de educație în satul românesc
- Forme și manifestări de organizare administrativă a satului românesc
- Criza actuală a satului românesc și implicarea Bisericii Ortodoxe Române în atenuarea acesteia
Tema generală a Simpozionului Național de Teologie (6-9 septembrie 2019) a fost „Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării și promovării ființei naționale și a credinței ortodoxe”.
Citește și: Soluții la criza satului românesc propuse în deschiderea Simpozionului Național de Teologie
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu