83 de ani de la martiriul Protopopului Aurel Munteanu, pildă de naționalism jertfelnic în fața naționalismului extremist

Duminică, 10 septembrie, se împlinesc 83 de ani de la martiriul Părintelui Aurel Munteanu, ales de credincioși să fie primul Protopop de Huedin după Marea Unire.

A ctitorit Biserica Sf. Nicolae din Huedin, cunoscută până astăzi drept „Catedrala Moților”. A fost profesor de religie, consilier al județului Cluj, președinte al Ligii Antirevizioniste din Huedin și membru în primul Parlament al României Mari.

În 10 septembrie 1940, a fost ucis cu bestialitate de șovini maghiari adepți ai naționalismului horthyst. Detaliile martiriului său sunt atroce, deși Părintele Protopop Aurel Munteanu nu a instigat niciodată la ură interetnică.

A fost ucis doar pentru că era un reprezentant important al românilor dintr-o zonă a Transilvaniei care a fost smulsă și cedată Ungariei aliată cu Hitler în al Doilea Război Mondial.

Istoricul Mircea Gheorghe Abrudan, care a scris o carte dedicată protopopului, afirmă că viața Părintelui Aurel Munteanu ne arată „cum de pildă se poate face politică națională, nu partinică, cum se poate zidi românismul fără a jigni celelalte etnii și naționalități minoritare, cum se poate cultiva Ortodoxia fără încrâncenare, ofensiv, dar fără a ofensa, mărturisind adevărul, dar nedorind să-l impui cu forța tuturor”.

Portret în stil bizantin al Protopopului martir Aurel Munteanu. Foto credit: Protopopiatul Huedin

Viața și moartea lui ne pun înainte o lecție care trebuie rememorată nu pentru a alimenta ura interetnică, ci pentru a înțelege diferența dintre un lider asumat până la jertfă, care-și dă viața pentru poporul pe care îl iubește, și naționalismul extremist, care este, în ultimă instanță, doar luptă pentru dominație, în detrimentul aproapelui.

Sursa foto: Radio Renaşterea

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente