71 de ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Gherasim Iscu

Arhimandritul Gherasim Iscu a trecut la viața veșnică pe 25 decembrie 1951, în urma chinurilor suferite în temnițele comuniste.

I-a susținut pe cei care au luptat împotriva regimului ateo-comunist, astfel că, în 1948, a fost închis la Craiova, apoi la Aiud, Pitești, Gherla și la Canal – Poarta Albă.

În cadrul ședinței din luna august a Sinodului Mitropolitan al Olteniei, au fost aprobate textele liturgice pentru Cuvioșii Visarion Toia, Gherasim Iscu şi Ioan de la Horezu, care au fost propuși spre canonizare în 2021.

Arhimandritul Gherasim Iscu

Părintele Gherasim Iscu s-a născut în comuna Poduri, județul Bacău, pe 21 ianuarie 1912. La vârsta de 12 ani a intrat ca frate începător la Mănăstirea Bogdana. A studiat la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț și la cel de la Cernica. Studiile superioare le-a urmat la Facultatea de Teologie din București.

Se pare că ar mai fi făcut încă trei facultăți și cunoștea șapte limbi străine.

A fost tuns în monahism la Tismana. Mai târziu, a devenit starețul Tismanei într-o vreme tulbure. A preluat mănăstirea după ce fusese folosită ca lagăr pentru prizonierii legionari și a trecut printr-un incendiu grav în 1942.

În 26 septembrie 1948, a fost arestat. Dus inițial la Craiova, apoi la Aiud, Pitești, Gherla și la Canal, la Poarta Albă. După lungi suferințe purtate cu demnitate, s-a îmbolnăvit și a fost dus la Sanatoriul din Târgu-Ocna. A trecut la cele veșnice în data de 25 decembrie 1951.

Foto: Frescă de la Mănăstirea Afteia, © Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente