7 mai 2013 – Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul aniversează 8 ani de la hirotonia întru arhiereu

Preasfințitul Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, aniversează astăzi 7 ani de la hirotonia întru arhiereu. Născut în 1958, la Paris, Marc Alric a absolvit Facultatea de Arhitectură și Institutul de Urbanism din capitala Franței. Descoperind Ortodoxia, a renunțat la cariera sa de arhitect parizian și a intrat în Mănăstirea Sihăstria din Moldova, unde a fost tuns în monahism în 1992 și a început să învețe limba română. Apoi a fost hirotonit preot de către Preafericitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași în anul 1995. Întors în Franța, a petrecut câțiva ani în Mănăstirea ‘Sfântul Siluan’ de la Saint-Mars-en-Locquenay. Din 2003 i-a fost încredințată spre păstorire Parohia ortodoxă francofonă ‘Sfântul Iosif’ din Bordeaux. După ce a fost propus de Mitropolitul Iosif și ales de Sfântul Sinod, în Sâmbăta Luminată a anului 2005, părintele Marc a fost hirotonit Episcop-vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, cu titlul de Nemțeanul. Slujba a fost săvârșită la Biserica românească ‘Sfinții Arhangheli’ din Paris de opt ierarhi români, în frunte cu Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Live: Hramul istoric al Catedralei Patriarhale

Patriarhul României slujește miercuri la altarul exterior al Catedralei Patriarhale, cu prilejul hramului istoric al bisericii, închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena de către domnitorul Constantin Şerban Basarab. Alături de Patriarhul Daniel slujesc Arhiepiscopii Nifon…