7 iunie 1981 – A trecut la cele veșnice în Sibiu, preotul și profesorul de teologie Milan Șesan

7 iunie 1981 – A trecut la cele veșnice în Sibiu, preotul și profesorul de teologie Milan Șesan. Studii liceale la Cernăuți (1921-1928), universitare la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1928-1932, cu doctoratul în 1937) și la Facultățile de Litere și Filosofie – secția istorică, din Cernăuți (1930-1932) și Praga (1932-1934, cu doctoratul la Praga în 1935). Lector de Limba cehă la Universitatea din Cernăuți, profesor de Istorie bisericească universală la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava (1937-1948), apoi profesor la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1948-1980), participant la numeroase întruniri teologice peste hotare. A publicat sute de studii și articole cu caracter istoric în periodice din țară și din străinătate, temele cele mai importante fiind: primele traduceri românești ale Sfintei Scripturi, creștinismul vechi „carpatic”, istoricul noțiunii de „ortodoxie”, sinodalitatea ortodoxă, istoria teologiei ortodoxe în epoca medievală și cea modernă, istoria bisericească a popoarelor slave, schisma din 1054 și încercările de refacere a unității bisericești, ecumenismul contemporan etc.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…