5 august 1838 – S-a născut în Erbiceni, județul Iași, profesorul de teologie și istoricul Constantin Erbiceanu. Studii la Seminarul Teologic de la Socola-Iași (1850-1858), Facultățile de Litere din Iași (1860-1864) și de Teologie din Atena (1865-1868). Profesor la Seminarul de la Socola-Iași (1868-1886), apoi la Facultatea de Teologie din București (1886-1903), profesor suplinitor de Limba și literatura elină la Facultatea de Litere din București (1897-1904), membru corespondent (1890), apoi titular (1899) al Academiei Române, vicepreședintele acesteia (1904-1907).
Lucrări: Istoria Seminarului Veniamin din Mănăstirea Socola (1885), Istoria Mitropoliei și a Catedralei din Iași (1888) etc.; studii despre anumiți ierarhi: Mitropolitul Veniamin Costachi (1888); Arhiereul Neofit Scriban (1888); Arhiereul Filaret Scriban (1892); Protosinghelul Naum Râmniceanu (1900). Alte studii: se ocupau de cultura greacă în țările românești: Cronicarii greci care au scris despre români (1888); Bibliografia greacă sau cărțile grecești imprimate în Principatele române (1903). A reeditat „Procanonul” lui Petru Maior și „Istoria bisericească” a lui Teodoret al Cirului, în traducerea lui Veniamin Costachi. Zeci de studii a publicat în „Revista Teologică” de la Iași (pe care a redactat-o între anii 1883-1887) și în „Biserica Ortodoxă Română” de la București. A trecut la Domnul pe data de 21 martie 1913 în București.
