311 ani de la moartea Mitropolitului care a binecuvântat prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română

Mitropolitul Teodosie al Țării Românești, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit duminică, 27 ianuarie 2019, 311 ani, este cel care a binecuvântat și ctitorit publicarea Bibliei de la București (1688), prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română.

Ierarhul a fost apreciat pentru activitatea și misiunea sa, drept pentru care Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu l-au ales sfetnic și duhovnic. În cei 40 de ani de conducere a Bisericii Ungro-Vlahiei a tipărit numeroase volume, printre care un Liturghier slavo-român (1680), Evanghelia (1682) și Apostolul (1683).

Mitropolitul Teodosie s-a născut în jurul anului 1620 într-o familie de țărani din județul Argeș. Din tinerețe s-a călugărit la mănăstirea Cozia, apoi a ajuns egumen la Mănăstirea Curtea de Argeș, pe care o povățuiește timp de zece ani. În anul 1668, arhimandritul Teodosie este ales mitropolit și părinte duhovnicesc al Țării Românești, în locul mitropolitului Ștefan.

Mitropolitul Teodosie al Țării Românești.

Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, a păstorit Biserica Ungro-Vlahiei timp de aproape 40 de ani, străduindu-se întru toate să mărturisească dreapta credință, să tămăduiască neputințele poporului, să zidească noi lăcașuri de rugăciune, să tipărească cărți bisericești în limba română și să mângâie pe săraci și pe orfani.

Pentru toate acestea era iubit, atât de domnii Țării Românești, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, al căror sfetnic și duhovnic era, cât și de tot poporul ortodox.

Ajungând la vârsta de aproape 90 de ani, evlaviosul mitropolit Teodosie a recomandat ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaș în scaun.

A trecut la cele veșnice în 27 ianuarie 1708 și a fost înmormântat lângă altarul Catedralei mitropolitane din București.

Foto credit: Historia

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente