Studii la Seminariile din Galați și Iași, apoi la Facultatea de Teologie din București (1898- 1902), care-i va conferi doctoratul; studii de specializare la Facultățile de Teologie catolică și protestantă din Strasbourg și la Facultatea de Filosofie din Heidelberg. Călugărit la Mănăstirea Neamț (1904), hirotesit arhimandrit. Slujitor al Capelei ortodoxe române din Baden-Baden (1907-1909), profesor și director al Seminarului „Central’ din București (1909-1928), preot la Biserica „Sfântul Ilie – Hanul Colții’ din București (1918-1944), secretar de redacție al revistei „Biserica Ortodoxă Română’ (1921-1929), profesor de Omiletică și Pastorală la Facultatea de Teologie din Chișinău (1928-1941), apoi la Facultatea de Teologie din București (1941-1943). Cunoscător al mai multor limbi străine, a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la numeroase conferințe și întruniri ecumenice (Stockholm, Praga, Cambridge. Atena ș.a.), fiind unul dintre „pionierii’ ecumenismului românesc. A fost un teolog de mare cultură, un predicator și misionar de excepție. Prin scrisul și cuvântările sale, a militat mai ales pentru rezolvarea marilor probleme care se puneau Bisericii Ortodoxe Române în prima jumătate a secolului al XX-lea: apărarea învățăturii ortodoxe, metode noi de pastorație, repunerea predicii la locul care i se cuvenea, colaborarea cu alte Biserici, îndeosebi cu cea anglicană, colaborarea între confesiuni și pentru pacea lumii.
La 14 ianuarie 1949 a trecut la cele veșnice în București.
