Zidirea primei ctitorii a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, Mănăstirea Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a început la un an după cucerirea cetății Chilia în vara anului 1466 ( la 4 iulie după prima versiune a Letopisețului de la Putna, 10 iulie după a doua versiune și după Cronica moldo-polonă). Lucrările de construcție au durat patru ani, timp în care această măreață operă a fost dusă la bun sfârșit de arhitectul grec Teodor, ajutat de meșterii zidari, pietrari, zugravi și argintari veniți din Transilvania. Sfințirea mănăstirii s-a făcut la 3 septembrie 1470, după victoria asupra tătarilor la Lipinți, slujba fiind săvârșită de către un sobor de 64 de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu mitropolitul Teoctist I, după cum relatează Letopisețul de la Putna și cel al lui Grigore Ureche.
FOTO: Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Ghighiu (2026)
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit, sâmbătă, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, cel de-al doilea hram al așezământului monahal. Foto credit: Basilica.ro…
Maica Domnului este pururea prezentă în lume prin rugăciunile ei, subliniază Patriarhul Daniel
„Maica Domnului, deși va trece prin moarte și apoi va fi mutată la cer și cu trupul, nu doar cu sufletul, ea va fi pururea prezentă în lume prin rugăciune de ei”, a subliniat sâmbătă…
PS Paisie Sinaitul: În Maica Domnului vedem legătura cea mai intimă dintre Dumnezeu și umanitate
„În Maica Domnului vedem legătura cea mai intimă dintre Dumnezeu și umanitate”, a subliniat sâmbătă Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale cu ocazia praznicului Adormirii Maicii…
112 ani de la nașterea arhim. Arsenie Papacioc: Maica Domnului poartă, împreună cu noi, crucea noastră
Arhimandritul Arsenie Papacioc s-a născut în urm cu 112 ani, la Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița. „Maica Domnului poartă, împreună cu noi, crucea noastră, cu iubire de maică, oricare ar fi ocara împotriva noastră și…
În data de 15 august este serbată Ziua Maramureșului
Ziua Maramureșului este sărbătorită anual în data de 15 august, în baza Legii nr. 133/2025. Scopul sărbătorii este promovarea identității istorice, culturale și spirituale a uneia dintre cele mai reprezentative regiuni ale României. Data de la…




