24 august 1932 – A trecut la cele veșnice în București, profesorul Gheorghe Cucu, compozitor și dirijor

24 august 1932 – A trecut la cele veșnice în București, profesorul Gheorghe Cucu, compozitor și dirijor. Studii muzicale la Școala de cântăreți bisericești din Bârlad (1895-1898) și la Conservatorul de Muzică din București (1899-1905), completate la Schola Cantorum din Paris (1908-1911), unde studiază cu marele muzician Vincent d’Indy. Cântăreț bisericesc la Biserica „Sfinții Voievozi” din Brăila (1898-1899), dirijor al corului Bisericii „Brezoianu” din București (1901-1907), al corului Capelei române din Paris (1907-1912) și al corului Catedralei Mitropolitane din București (1912-1932). Profesor de Teorie-Solfegii-Armonie la Conservatorul de Muzică (1918-1932) și profesor de Muzică la Seminarul „Nifon” din București (1920-1932) A compus numeroase imne liturgice originale și a cules, prelucrat și armonizat folclor laic și religios.

Lucrări: 10 cântece religioase pe 3 voci egale (1928); Cântările Sfintei Liturghii (1934).

Comentarii Facebook


Știri recente