15 mai 1778 – A trecut la cele veșnice la Mănăstirea Putna, mitropolitul Iacob Putneanul, al Moldovei

15 mai 1778 – A trecut la cele veșnice la Mănăstirea Putna, mitropolitul Iacob Putneanul, al Moldovei. Călugărit de tânăr la Putna, unde a învățat carte, egumen al mănăstirii (1744), apoi Episcop la Rădăuți (august 1745) și Mitropolit al Moldovei (13 noiembrie 1750); retras în februarie 1760 și revenit la Putna, unde a trăit până la sfârșitul vieții. În timpul păstoririi lui s-au tipărit peste zece cărți de slujbă și de învățătură: Alfavita sufletească 1755, Sinopsis cu multe învățături 1757, Bucvarul 1755 etc. A îndrumat școlile din Rădăuți și Iași și a îndemnat părinții să-și dea copiii la școală. La stăruințele lui s-a desființat, „darea văcăritului”, ca apoi, opunându-se reintroducerii ei, a fost pus în situația de a se retrage din scaun. La Putna, s-a ocupat de refacerea mănăstirii și de construirea zidurilor exterioare și a clădirilor din incintă; împreună cu arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, au înființat la Putna o „școală duhovnicească” (1774) pentru pregătirea viitorilor preoți.

Comentarii Facebook


Știri recente