Ene Braniște s-a născut la data de 12 octombrie 1913 în comuna Suseni ( județul Argeș). A făcut studii la Seminarul Teologic din Curtea de Argeș ( 1925-1933), apoi la Facultatea de Teologie din București ( 1933-1937), unde și-a luat licența în 1938, obținând titlul științific de doctor în teologie în anul 1943 cu teza „Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila”.
A fost hirotonit ca diacon ( 1940) și apoi ca preot ( 1950), fiind ridicat ulterior la rangul de iconom stavrofor ( 1952). În afară de studiile teologice, Ene Braniște a urmat și cursurile Seminarului pedagogic „Titu Maiorescu’ din București ( 1937-1938) și apoi pe cele de la Facultatea de Litere ( secția Limba română, 1945-1947).
După absolvirea facultății, a devenit asistent universitar la Catedra de Teologie practică de la Facultatea de Teologie din București, predând cursurile de Liturgică și Pastorală ( 1938-1950). A predat până la sfârșitul vieții la Facultatea de Teologie, fiind promovat la gradul de conferențiar ( 1950) și apoi la cel de profesor titular ( 1950-1982). Pentru scurte perioade, a îndeplinit funcțiile de prorector ( ianuarie 1970 – iulie 1971) și apoi de rector al Institutului ( 1980-1982). După pensionare, a continuat să lucreze ca profesor consultant la aceeași catedră, în cadrul Institutului Teologic Universitar București.
Profesorul Braniște a îndeplinit și funcții în administrația patriarhală, cum ar fi cea de vicepreședinte al Comisiei de Pictură a Patriarhiei Române ( 1968-1983), pentru un timp membru cleric al Adunării Eparhiale și al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și membru în Comitetul tehnic al Institutului Biblic și de Misiune. A participat la întruniri ecumeniste peste hotare ( mai ales la consfătuirile de la Chambesy în legătură cu data serbării Sfintelor Paști), susținând conferințe în Austria, Franța, Germania, Anglia.
