10 august 2003 – A trecut la cele veșnice în București, preotul și profesorul de teologie Constantin Galeriu

10 august 2003 – A trecut la cele veșnice în București, preotul și profesorul de teologie Constantin Galeriu. Studii de teologie la Seminarul „Sfântul Gheorghe” din Roman (1930-1938), continuate la Facultatea de Teologie din București (1938-1942). În anul 1973 a obținut titlul de doctor în Teologie la București. Între anii 1973-1988 a parcurs treptele învățământului Universitar (asistent, lector și profesor) în cadrul Institutului Teologic / Facultății de Teologie Ortodoxă din București, la disciplinele: Teologie fundamentală, Istoria religiilor, Catehetică cu noțiuni de Pedagogie și Omiletică. De asemenea, în perioada 1988-2003 a continuat să activeze ca profesor consultant șl îndrumător pentru teze de doctorat în cadrul aceleiași Facultăți. A slujit ca preot în județul Prahova (1943-1973), și în București, la Biserica „Sfântul Silvestru” (1975-2003); membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii noastre, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1990). În perioada august 1952 – octombrie 1953 a suferit detenție politică.

Lucrări: Jertfă și răscumpărare (ed. I, 1974. ed. a II-a, 1993, teză de doctorat), Îndrumări metodologice și didactice pentru predarea Religiei în școală (coautor, 1990); Dialoguri de seară. Părintele Galeriu în dialog cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Sorin Dumitrescu (1991); Tâlcuiri la mari praznice de peste an: 22 de modele omiletice (2001); Rugăciunea Tatăl nostru. Tâlcuiri (2002); Cu Părintele Galeriu între Geneză și Apocalipsă. Convorbiri (2002); Rugăciunea Tatăl nostru. Cartea celor Nouă Fericiri. Tâlcuiri (2004); Părintele Galeriu/Astăzi. Mărturii și citate (2004); Părintele Galeriu/Astăzi. Psihanaliza și dreapta credință a Bisericii (2005); Părintele Galeriu/Astăzi. Conștiințe în slujirea cu iubire a Adevărului (2006); Părintele Galeriu/Astăzi. Ortodoxia și sufletul românesc (2007). Părintele Galeriu /Astăzi. Taina Fratelui. Păcatul împotriva Duhului Sfânt (2009), a publicat numeroase studii și articole de specialitate, precum și predici și recenzii în publicații periodice bisericești și laice („Studii Teologice’, „Ortodoxia’, „Glasul Bisericii’, „Mitropolia Olteniei’, „Mitropolia Banatului’. „Revista pedagogică’) și în volume colective; în ultimul deceniu al secolul al XX-lea a fost colaborator permanent al ziarului „România liberă”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel despre cutremurul din Turcia și Grecia. Mesaj de solidaritate adresat Patriarhului Ecumenic

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat durerea față de pierderile suferite de Grecia și Turcia în urma cutremurului produs vineri. Preafericirea Sa a transmis un mesaj de solidaritate, adresat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu: Sanctităţii Sale Bartolomeu…