Peste 1.600 de elevi au susținut sâmbătă în Capitală Olimpiada de Religie, cultul Ortodox, faza pe sectoare. În restul țării a avut loc etapa pe județe, însumând un total de aproximativ zece mii de participanți.
Cei care care vor obține locul I la faza județeană/pe sectoare se vor califica la faza națională care se va desfășura între 22 și 27 aprilie la Slobozia, pentru elevii de gimnaziu, și la Bacău, pentru elevii de liceu.
„Rezultatele sunt foarte bune. Ne bucurăm că de la an la an, în afară de faptul că numărul copiilor care participă crește, și calitatea lucrărilor este din ce în ce mai bună”, a declarat pentru Trinitas TV prof. Cristian Alexa, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Una dintre școlile care a găzduit olimpiada a fost Colegiul German Goethe din Sectorul 1, al cărui director este profesorul de religie Sebastian Stoica. Acolo a avut loc sâmbătă atât Olimpiada de Religie, cât și Olimpiada de limbă și literatură germană maternă.
300 de elevi au susținut la Colegiul German Olimpiada de Religie ortodoxă.
„Este un lucru extraordinar faptul că disciplina Religie Ortodoxă este reprezentată cu atât de mult interes la toate clasele”, a spus prof. Sebastian Stoica.
Prima olimpiadă de religie în țara noastră a avut loc în 2009, la Baia Mare, când au participat 227 de elevi.
Ora de religie a fost reintrodusă în școli imediat după căderea regimului comunist ateu. Anterior, această disciplină era trecută prima în catalog. Vezi 10 lucruri despre Ora de religie.
În contextul aniversării a 35 de ani de arhierie și al cinstirii Sfântului Liviu Galaction, Patriarhul Daniel a vorbit duminica trecută despre reintroducerea religiei în școli, ca reușită a Bisericii Ortodoxe Române după ieșirea din comunism la care Preafericirea Sa a contribuit în mod semnificativ.
Foto credit: Trinitas TV / Andreea Sava