Ziua protecţiei mediului înconjurător | Apelul Patriarhului Ecumenic la schimbarea atitudinii faţă de creaţie

Patriarhul Ecumenic Ziua Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creaţiei

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei mondiale de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei sărbătorită în fiecare an în data de 1 septembrie când se marchează şi începutul anului bisericesc. În mesaj, el cheamă lumea la o schimbare radicală a atitudinii faţă de mediul natural, invitând la respect faţă de creaţie şi la un efort comun pentru protecţia mediului înconjurător.

Anul acesta se împlinesc douăzeci şi opt de ani de la iniţiativa Patriarhiei Ecumenice de a stabili data de 1 septembrie ca zi de rugăciune pentru protecţia mediului înconjurător.

În mesajul de anul acesta, Sanctitatea Sa Bartolomeu, supranumit Patriarhul verde pentru desele sale intervenţii pe teme ecologice, subliniază menirea credincioşilor de a fi preoţi sau administratori ai creaţiei şi faptul că respectarea creaţiei stă la baza tradiţiei ortodoxe.

Sanctitatea Sa reînnoieşte apelul de schimbare radicală a comportamentului tuturor faţă de mediul înconjurător. El avertizează că beneficiile care provin din exploatarea creaţiei şi care urmăresc creşterea nivelului de trai sunt doar pe termen scurt şi ele de fapt camuflează iraţionalitatea abuzului şi o aroganţă a omului.

Patriarhul Constantinopolului reaminteşte poziţiile Sfântului şi Marelui Sinod din Creta privitoare la criza ecologică şi solicită eforturi comune pentru protejarea mediului natural şi pentru stabilirea solidarităţii.

Citiţi mai jos traducerea în limba română a mesajului Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I cu ocazia Zilei Protecţiei Mediului Înconjurător:


†Bartolomeu
Prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic,
Către plenitudinea Bisericii,
Har, pace și milă de la Creatorul tuturor, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos

1 Septembrie 2017

Iubiți frați și iubite surori în Domnul,

Prin harul lui Dumnezeu, astăzi intrăm în noul an bisericesc, continuând „prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37) să aducem mărturie și „să răspundem despre nădejdea noastră” (1 Petru 3:15), trăind în Biserică, în Hristos și după Hristos, Care ne-a vestit că va fi împreună cu noi „în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).

Au trecut douăzeci și opt de ani de la actul sinodal al Patriarhiei Ecumenice prin care s-a stabilit sărbătoarea Indictionului ca „Zi a protecției mediului înconjurător”, când înălțăm rugăciuni și cereri în sfântul centru al Ortodoxiei „pentru întreaga creație”.

Enciclica patriarhală respectivă (1 septembrie 1989) a invitat toți ortodocșii, dar și restul lumii creștine, să înalțe în acea zi rugăciuni de mulțumire către Creatorul tuturor pentru „marele dar al creației” și cereri pentru ocrotirea ei.

Ne exprimăm bucuria și satisfacția Smereniei noastre pentru receptarea și aducerea de bogate roade a inițiativei Bisericii Constantinopolului.

Am demonstrat care sunt rădăcinile spirituale ale crizei ecologice și nevoia de pocăință și de prioritizare a valorilor omului contemporan.

S-a confirmat faptul că exploatarea și distrugerea creației reprezintă o pervertire și o schimbare negativă a etosului creștin și nu o urmare inevitabilă a poruncii biblice „creșteți și vă înmulțiți” (Facere 1:22). De asemenea, s-a afirmat că o conduită anti-ecologică este o ofensă adusă Creatorului și o încălcare a poruncilor Sale și că aceasta lucrează împotriva adevăratului destin al omului.

Nu este posibilă o dezvoltare viabilă în detrimentul valorilor spirituale și în detrimentul mediului natural.

Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos a promovat și promovează dinamica ecologică a credinței noastre ortodoxe, subliniind utilizarea cu mulțumire a creației, lucrarea credinciosului ca „preot” al creației, care neîncetat o raportează la Creatorul tuturor, precum și principiul insurmontabil al duhului ascetic, ca antidot împotriva eudemonismului* contemporan. Într-adevăr, respectul pentru creație stă în centrul tradiției ortodoxe.

Ne provoacă o adevărată neliniște faptul că în timpul unei continue şi evidente accentuări a crizei ecologice, omenirea, în numele dezvoltării economice și a aplicațiilor tehnologice, este surdă față de apelurile globale pentru o schimbare radicală a comportamentului vizavi de creație.

Este limpede că deformarea rezultată a mediului natural reprezintă o consecință a unui model specific de progres economic, care este indiferent față de repercusiunile sale ecologice.

Beneficiile pe termen scurt dictate de creșterea nivelului de trai în unele părți ale lumii pur și simplu camuflează iraționalitatea exploatării și abuzul creației. Activitatea financiară care nu respectă planeta – casa vieții noastre – reprezintă o eco-fărădelege și nu eco-nomie[1].

Comerțul nelimitat al globalizării merge astăzi mână în mână cu dezvoltarea spectaculoasă a științei și a tehnologiei, care, în ciuda multelor ei avantaje, este acompaniată de o aroganță față de creație și duce la exploatarea ei în multe feluri.

Omul contemporan cunoaște, dar acționează ca și cum nu ar cunoaște. Știe că natura nu se auto-restaurează la infinit, însă este indiferent față de consecințele negative pe care le are „comerțul” asupra mediului.

Această combinație cu adevărat explozivă a comerțului nerestrictiv și a științei, adică încrederea nemărginită în puterea științei și tehnologiei, răspândește riscurile care amenință creația și omul.

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a indicat cu înțelepciune și claritate pericolele „autonomiei economice”, a autonomizării ei față de nevoile vitale ale omului, care sunt acoperite doar în mediul natural sustenabil, și a propus o economie „fundamentată pe principiile evanghelice” și abordarea problemei ecologice contemporane „pe baza principiilor tradiției creștine[2].

În fața amenințărilor de astăzi, tradiția creștină solicită „schimbarea fundamentală a mentalității și comportamentului” față de creație, un duh ascetic, de „chibzuială și cumpătare[3], împotriva „lăcomiei”, a „divinizării nevoilor și a posesivității”.

Sfântul și Marele Sinod a făcut referire punând un accent important și pe „dimensiunile sociale și consecințele tragice ale distrugerii mediului înconjurător[4].

Urmând deciziile acestui Sinod, subliniem în această enciclică a noastră legătura strânsă dintre problemele ecologice și cele sociale și rădăcina lor comună care stă în „inima imprudentă” fără Dumnezeu, în cădere și în păcat, în utilizarea inadecvată a libertății omului date de Dumnezeu.

Distrugerea naturii și a societății este precedată întotdeauna de „schimbarea interioară a valorilor”, de o distrugere spirituală și morală.

Când posesiile materiale ne domină mintea și inima, atunci atitudinea noastră față de semenii noștri și față de creație devine în mod inevitabil posesivă și abuzivă.

Pomul rău” face întotdeauna „poame rele”, după cum scrie în Biblie (Matei 7:17)

Totuși, subliniem că respectarea creației și a omului împărtășesc aceeași sursă și origine spirituală, adică reînnoirea în Hristos a omului și libertatea sa plină de har.

Așa cum distrugerea mediului se însoțește cu injustiția socială, la fel și atitudinea ecologică și solidaritatea socială sunt inseparabile.

Este de la sine înțeles că pentru rezolvarea crizei umane contemporane cu multiplele ei fațete, a crizei culturale și a mediului înconjurător, este nevoie de o mobilizare multidimensională și un efort comun.

Asemenea tuturor marilor probleme, sunt imposibil de rezolvat importantele crize interconectate ale mediului înconjurător și societății fără o colaborare intercreștină și interreligioasă.

De aceea, dialogul este spațiul benefic pentru promovarea tradițiilor ecologice și sociale existente, pentru a sensibiliza la nivel ecologic și social, precum și pentru a iniția o critică constructivă asupra progresului tehnologic și economic exclusiv și asupra standardelor individualiste și socialiste, în defavoarea creaţiei şi a culturii persoanei.

În încheiere, subliniem iarăşi inseparabilitatea respectului faţă de creaţie şi cel faţă de persoana umană. Apelăm la toţi oamenii de bună voinţă să ducă lupta cea bună pentru protejarea mediului natural şi pentru stabilirea solidarităţii şi ne rugăm Domnului, dătătorul de bine, ca pentru mijlocirile Preafericitei şi Preasfintei Maicii Sale, să dăruiască fiilor săi „arderea inimii pentru toată zidirea[5] şi „un îndemn la dragoste şi la fapte bune” (Evrei 10:24).

Al vostru rugător fierbinte către Dumnezeu

†Bartolomeu al Constantinopolului

Traducere de Basilica.ro


[1] Joc de cuvinte între substantivul grecesc anomia – fărădelege și sufixul –nomia care trimite către respectarea unor legi (nomos).

[2] Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod, § 15.

[3] Misiunea Bisericii în lumea contemporană, §10.

[4] Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod, § 14.

[5] Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 81, Despre deosebirea virtuţilor şi despre săvârşirea întregului drum, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia, vol. 10, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2015, p. 459.

*Eudemonism – concepție etică și principiu care pune la baza moralei năzuința spre fericire.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente