Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varșoviei și al întregii Polonii, a vizitat luni, 30 ianuarie 2017, șantierul Catedralei Sfânta Sofia – Înțelepciunea lui Dumnezeu. Preafericirea Sa a cercetat stadiul lucrărilor efectuate la edificiul bisericesc din cartierul Ursynów al Varşoviei.
Piatra de temelie a locaşului de cult a fost aşezată în data de 05 decembrie 2015, slujba de sfinţire fiind prezidată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului.
Cu prilejul acelui moment solemn, Preafericitul Părinte Sava a vorbit despre importanţa viitorului lăcaş de cult, accentuând că acesta „reprezintă o recunoștinţă de rugăciune adusă predecesorilor noștri ortodocși, care și-au dat viaţa pe altarul slujirii lui Dumnezeu și al Patriei”.
Sfinţirea pietrei de temelie a noii catedrale din Varşovia – Basilica.ro
***
Biserica Sfânta Sofia, Înţelepciunea lui Dumnezeu va avea cinci cupole, iar interiorul bisericii va fi decorat cu fresce şi mozaicuri. Catedrala va fi o clădire cu un etaj, cu mezanine interioare, care vor fi utilizate pentru cor. Cel mai înalt punct va fi reprezentat de o cupolă consolidată din fier-beton, cu diametrul extern de 8,1 m şi înălţimea de 21,6 m.
Un element important al faţadei îl reprezintă clopotniţa, care va avea o înălţime de 16,55 m.
Locul pe care va fi construită catedrala precum şi o troiţă au fost sfinţite în data de 24 octombrie 2015 de către Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii.
Sursa: orthodox.pl