Târgoviște: Peste 3.000 tineri au participat la procesiunea din ajunul sărbătorii Sf. Nifon

Peste 3.000 tineri au participat la procesiunea din ajunul sărbătorii Sf. Nifon și s-au rugat împreună cu Arhiepiscopul Târgoviștei la slujba Vecerniei, oficiată vineri seară în fața Catedralei Eparhiale.

În pelerinaj pe străzile orașului au fost purtate moaștele Sfântului Nifon aflate în patrimoniul Catedralei.

După slujba Vecerniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a oferit „Diploma de Excelenţă Sfântul Ierarh Nifon” și daruri celor 10 elevi din Eparhie care au obţinut rezultate deosebite la Olimpiada Naţională de Religie în anul şcolar trecut.

Ierarhul i-a premiat, de asemenea, și pe profesorii care i-au îndrumat, și le-a adresat tuturor un cuvânt de binecuvântare, apreciere și încurajare. IPS Nifon i-a îndemnat să continue lucrările  educaționale și spirituale.

În cuvântul adresat tinerilor, atât de la finalul slujbei, cât și la întoarcerea din procesiune, Înaltpreasfinția Sa a evocat modelul de sfințenie al Sfântului Ierarh Nifon și a evidențiat nevoia de a urma, cu fidelitate, preceptele Evangheliei lui Hristos, „singurele care pot da autentic sens existenței umane”.

De asemenea, în contextul Anului Centenar, Arhiepiscopul Nifon a făcut un apel la unitate, comuniune și solidaritate națională, notează site-ul oficial al Eparhiei.


Vezi și: Arhiepiscopul Târgoviştei despre Sfântul Nifon: Un ierarh înțelept și blând, un reper moral incontestabil


Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei

Comentarii Facebook


Știri recente