Spectacol caritabil în beneficiul Centrului Misionar pentru Tineret din Sângeorz-Băi

Un spectacol caritabil, în beneficiul Centrului Misionar pentru Tineret „Preot Profesor Ioan Bunea“ din Sângeorz-Băi, va avea loc pe 30 octombrie la Bistriţa, informează “Ziarul Lumina”.

Evenimentul „Dă Doamne la lume Bine!“, aflat la ediţia a III-a, este organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură.

Spectacolul va avea loc la Teatrul de vară, de la ora 18.00, şi va fi prezentat de interpretul de muzică populară Alexandru Pugna. La eveniment va fi prezent Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Vor urca pe scenă nume cunoscute ale muzicii populare şi tineri interpreţi, care vor fi acompaniaţi de orchestra profesionistă „Dor Românesc“, dirijată de Ştefan Cigu. Va evolua în cadrul spectacolului caritabil şi grupul coral al Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Bistriţa-Năsăud.

Spectacolul este în beneficiul Centrului Misionar pentru Tineret „Preot profesor Ioan Bunea“ din Sângeorz-Băi, astfel că intrarea la spectacol se va face pe bază de invitaţii, iar preţul lor este de 20 lei şi pot fi achiziţionate de la sediul protopopiatelor Bistriţa, Năsăud şi Beclean, iar în ziua spectacolului, de la intrarea Teatrului de vară.

Lucrările la Centrul pentru Tineret „Preot Prof. Ioan Bunea“ de la Sângeorz-Băi au început în 2012, în data de 26 aprilie fiind pusă piatra de temelie de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. În prezent se lucrează la finisajele interioare şi exterioare, urmând ca anul viitor să fie inaugurat, conform celor precizate de pr. Tudor Mudure, coordonatorul proiectului.

Centrul va dispune de 64 de locuri de cazare, sală de mese, birou administrativ, sală multifuncţională, bibliotecă şi teren de sport. Menirea acestui centru este de a le oferi tinerilor un climat corespunzător în vederea desfăşurării de activităţi non-formale, care să permită o transmitere a educaţiei spirituale, a mai precizat pr. Tudor Mudure.

Comentarii Facebook


Știri recente