La Catedrala Patriarhală a fost săvârșită marți, 10 mai 2016, o slujbă de Parastas pentru Regii Carol I și Ferdinand I ai României de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Slujba de pomenire a fost oficiată în contextul împlinirii astăzi a 150 de ani de la urcarea pe tronul României a Domnitorului Carol I.
În cuvântul său, ierarhul a elogiat personalitatea celor doi Regi și a spus că au fost iubitori ai Bisericii.
„Dincolo de numeroasele proiecte pe care le-a iniţiat, de numeroasele edificii pe care le-a înălţat în Bucureşti şi în alte locuri din ţară, Carol I, dar şi Ferdinand I, au fost iubitori ai Bisericii. Carol I a primit botezul romano-catolic, dar a făgăduit odată cu urcarea sa pe tronul României că va fi aproape de credinţa sau religiunea românilor căci va boteza copiii în această credinţă ortodoxă şi va păstra tradiţiile acestui pământ românesc”, a spus Preasfinţia Sa.
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a mai subliniat că Regele Carol I participa frecvent la slujbele Bisericii.
„Venea adeseori aici în biserica Catedralei mitropolitane devenită în 1925 Catedrală patriarhală şi participa la Sfânta liturghie. Rămânea uneori câte două ore la slujbă şi acest lucru nu se întâmpla foarte rar, ci permanent. De asemenea, după ce participa la Sfânta Liturghie în catedrala mitropolitană mergea şi în biserica romano-catolică unde asculta slujba”, a precizat ierarhul.
Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la urcarea pe tronul României a Domnitorului Carol I, la Academia Română a avut loc luni, 09 mai 2016, o Sesiune solemnă. La acest eveniment Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj care a fost citit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Regele Carol I (1839 – 1914), întemeietorul Dinastiei Române, a fost ales de elita politică românească, dintre principii Europei, și adus pe Tronul țării, pentru a consolida unirea celor două Principate, Moldova și Țara Românească, pentru a conferi prestigiu noului stat, pentru a calma luptele interminabile pentru putere între facțiunile interne și pentru a reprezenta un factor de stabilitate, într-un moment crucial al dezvoltării României. Se împlinea, astfel, o mai veche doleanță a Divanurilor ad-hoc: Domnul străin.
El a condus țara spre modernizare și Independență, aflându-se personal în fruntea trupelor româno-ruse, în timpul Războiului Ruso-Româno-Turc din 1877/1878 (Războiul de Independență), încheiat prin Tratatul de la Berlin, din 1878. S-a căsătorit, în 1869, cu Elisabeta de Wied, devenită Regina Elisabeta. Singura lor fiică, Maria, a murit la numai 3 ani. Regele Carol I a trecut la cele veșnice în ajunul izbucnirii Primului Război Mondial, lăsându-l moștenitor al Tronului pe nepotul său, Ferdinand, asupra căruia va cădea sarcina împlinirii Marii Uniri.
Ferdinand I a devenit Rege la moartea unchiului său, Carol I (1865 – 1927) și a rămas în istorie ca Ferdinand întregitorul sau Ferdinand cel Loial, regele României Mari, care a trecut peste originea sa germană pentru a urma voința de unitate a poporului său, în timpul Primului Război Mondial.
La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, a fost încoronat Rege al tuturor românilor. Tot în timpul Domniei Lui s-a trecut la sufragiul universal, s-a înfăptuit reforma agrară din 1921 și a fost adoptată Constituția modernă din 1923, care a oferit cadrul dezvoltării României Mari.
Foto: Ziarul Lumina
